The Alex Studies

Față-n față

2012-02-21T18:02:00.003+02:00

Te pregătești să pleci și probabil că te aștepți să fac ceva dar... spune-mi ce? E clar că n-am fost niciodată persoana potrivită. Îmi doresc să nu te fi cunoscut niciodată pentru simplul fapt că am pierdut vremea și-am pierdut-o și pe a ta.

Stai. Am luat-o iar de la început.
În noaptea în care ai vrut să pleci nu te-am lăsat. M-am speriat. Nu știu exact de ce, poate m-am obișnuit să am un refugiu. Mai ciudat e că am găsit așa ceva în tine când...

- Când ce?
- Mai ții minte ultima noastră ceartă?
- Da, de ce?
- Îmi pare rău.

A.: I'm sorry you're...
L.: Don't say it! Don't you fucking say I'm too good for you. I am, but don't say it.

D.: I apologize. If you love her you'll let her go so she can be happy.
L.: She doesn't want to be happy.
D.: Everybody wants to be happy.
L.: Depressives don't. They want to be unhappy to confirm they're depressed. If they were happy they couldn't be depressed anymore. They'd have to go out into the world and live. Which can be depressing.

Dimineți în doi

2012-01-10T22:27:00.000+02:00

Avem nevoie unul de celălalt deși nevoia asta nu se materializează niciodată în ceva concret. Nu iubim de parcă nu mai putem fără și pe locul unu vor veni mereu nevoile noastre. Suntem doar niște obiecte, din păcate nu de unică folosință așa că jegul din mine nu se lasă dus de nas.
Voi trânti ușa și voi sparge geamul. Nu e de parcă nu moare ceva din mine de fiecare dată când îmi dau seama ce devin. Fug de mine și totuși parcă o fac în cercuri. Nu mai e amuzant când n-ai cale de scăpare și te îneci în prostia celor din jur. Stereotipuri jegoase. Nu sunt precum ar trebui să fiu și destinul mi-e să sufăr din cauza asta.

Am pierdut prea multe și n-am recuperat nimic, inclusiv pe mine. Mi-e atât de frică încât vreau să cred că există cineva care mă apară, dar nimeni de pe pământul ăsta nu te poate apăra de tine însuți. Când tu ești problema rezolvarea nu vine ușor și comunicare n-ajută. E inutil să-ți răspândești căcatul când înoți în el și tot din tine se îneacă de pe interior. Te trezești dimineața și-ți dorești să-ți fi pus cineva o pernă pe cap atunci când se putea. Când încă nu înțelegeai nimic.
Ceasul tău e mereu cu o secundă în față și nici așa n-ai timp să improvizezi ceva. N-ai nimic și totuși te ai pe tine și ocazional pe el sau o ea. O dată în viață îți dorești să te vadă așa cum ești, fără întrebări, fără explicații. Nu vrei să te analizeze nimeni, dar nimeni nu înțelege.

Nu știu cine sunt, dar sper că acel complex de vitamina B are să mă facă om, fără nevoi. Sufletul e curat, dar carnea are nevoi. Nu te plimbi degeaba pe lumea asta. Trebuie să-ți găsești un scop.
Dacă nu înțelegi nu întreba. N-am să spun nimic.

Plec

2012-01-02T20:13:00.000+02:00

În încercarea de a mă pregăti de ce urmează mă forțez să aleg. E simplu și în același timp nu e. Mă iubești? Ei bine, acum ce mai contează? Plec.

A trebuit

2011-12-02T21:07:00.000+02:00

Constat că nu vreau să aud părerile altora. În special pentru că majoritatea oamenilor frustați și neajutorați tind să-și exprime părerea agresiv. M-am săturat de păreri axiomatice, mă scârbește orice persoană care nu recunoaște faptul că există și altceva. Pentru ăștia trăim într-o lume unidimensională în care ei se desenează a fi mai înalți decât alții.

E important să știi când trebuie să vorbește, dar mai important e să știi cum să vorbești. Riști să cazi într-o groapă și să te calce lumea în picioare. (te miri din ce prostie)
Mă enervează răutățile gratuite și oamenii care cred că astfel rezolvă ceva, dar ce pot să le fac? Scriu și eu o însemnare din frustrare în care le spun tuturor să își păstreze părerile legate de societatea de astăzi pentru ei. Eu nu mă mai supun chinului de a asculta ce cred alții. Dacă persoana răspândește părerea ei într-un stil foarte agresiv devin la rându-mi agresivă în a-mi apăra propriile păreri.

Nu e de mirare că nu-mi place să socializez. Apoi complimentele îmi sunt returnate prin înjurături și jigniri la adresa mea. Se mai miră cineva că regret? Răspunsul e DA. Nu vă ajunge nimic niciodată.

Where are my pants?

2011-11-30T00:41:00.000+02:00

"Anne? Are you there?"

Anne asta-i o curvă. Una care mereu face opusul a ce i se spune. Se îndrăgostește nebunește de bărbați dubioși în timp ce e curtată simultan de alți trei. Anne nu-i o ființă frumoasă, comform statisticilor. Ea nici măcar nu e om. Anne nu este interesată de prea multe treburi lumești în afară de iubire. Ar fi infinit mai prețioasă dacă nu ar încerca mereu imposibilul.
Va fi uitată de toți. Destinul fiecărei curve. Anne asta seamănă foarte mult cu cineva...

Astăzi (practic ieri), mi-a trecut prin gând faptul că de acum încolo tot mai greu îmi va fi. Cumva totul contează.

Anne a spus că unul dintre bărbații cu care interacționează mai des, s-a oferit s-o ducă la un suc, poate ei doi găsesc ceva mai multe de împărțit. Ea nu prea știa ce să-i spună. Nu e destul de proastă încât să nu înțeleagă aluzia. Dar ce să facă? Ea iubește doi bărbați deodată. O a treia variabilă ar complica îngrozitor ecuația. Nu-i place să refuze pe nimeni, dar avea s-o facă acum. Cu un zâmbet dulce pe buze spune: „Mi-am pierdut inima. A trebuit să o pierd. Și deși sex nu fac cu ea, în lipsa ei sexul își pierde valoarea. E inutil să stimulezi un cadavru.”
A trebuit.

Iubirea

2011-11-28T23:42:00.000+02:00

Da. Cred că am mai avut o postare cu un astfel de nume doar că niciodată nu am mai privit lucrurile astfel. Credeam că iubirea asta se dă pe gratis. Nu prea are nicio legătură cu aparențele, nu poate există în aceeași oală cu orgoliul și altele.
Mă învinovățesc doar pe mine pentru că știam foarte bine ce anume mă așteaptă. Indiferent. Credeam că merit. Mi se cuvine. Nu m-am gândit că poate asta e o chestiune absolut irelevantă. N-am știut. Nu știu multe.

Știu că nu contează dar eu când mă uit în oglindă dimineața îmi spun că pot să fiu un om mai bun, pot să tac, suport liniștea. E ciudat cum o viață întreagă de singurătate nu te face mai tolerant în ceea ce privește liniștea. Poate că într-un fel e mai bine așa.
Uneori cred că sunt o rană deschisă, orice atingere fie ea și mică mă rănește. Îmi trimite un fior pe șira spinării. Nu m-am împăcat cu felul în care sunt. N-am răspunsurile de care am nevoie și nici nu-s mai aproape de adevăr. Cu nimic chiar.

Nu mai pot renunța. Nu voi renunța.

I don't feel comfortable talking to you

2011-11-19T19:19:00.001+02:00

If I had a nickel for every time somebody said that to me I'd be rich now.

În primul rând trebuie să clarific ceva: Contraefectul e o curvă mare. Nu prea vă plac consecințele, așa-i? Nu-mi plac nici mie. Le urăsc din toată inima, mă fac să mă simt ca o copilă neștiutoare când de fapt tocmai maturizarea mea a dus la conștientizare lor.
Unii oameni știu să împungă nervii potriviți, până când spun ceva ce n-aș spune în mod normal. Nu de parcă nu-i avertizez înainte cu un semn imens de WARNING. Cred că vă plac aventurile sau măcar senzațiile tari. Poate provocările?
În orice caz după ce spun ceva îngrozitor regret imediat. Îmi pare rău, dar parcă nu chiar. Nu aș fi ajuns să spun nimic din acele lucruri dacă n-aș fi fost împinsă de cineva. Sunt persoana care te va ridica și în același timp persoana care te va dezamăgi. Nu pot să fiu perfectă. Nu e nimeni perfect.

Imediat ce am explodat persoana cu care vorbesc se retrage. Gata, nu mai vorbim pentru că acum I'm the big bad ~~bitch~~, pardon wolf. Eu sunt de vină pentru toate. Dar...
Când mă enerva Emil, obișnuiam să tac. Până când odată mi-a spus:
- Tăcerea e de aur, dar dacă tăcerea ar fi materială știi ce-ar fi ea? Nu? Hârtie igienică. Asta pentru că toată lumea s-a gândit măcar o dată în viață că s-ar șterge la fund cu ea.
Atunci nu eram de acord, doar că aveam vreo 12 ani și eram un copil. De atunci nu mai cred că ea rezolvă ceva poate doar alimentează frustrarea. Pe mine una mă îndepărtează pe lângă faptul că mă enervează și mai mult. Pretenții sunt multe, peste tot. Eu trebuie să mă ridic mereu la așteptările altora și să am din ce în ce mai puține așteptări.

See the stone set in your eyes
See the thorn twist in your side
I wait for you

Sleight of hand and twist of fate
On a bed of nails he makes me wait
And I wait without you

P.s. And you people judged me for getting drunk all the time.

Nonsignificant

2011-11-12T02:22:00.006+02:00

Am trăit cu un fals sentiment de siguranță. Nu poți să calci în aceeași groapă de doi ori și să nu dai vina pe soartă. Ai crede că omul se protejează instinctiv de ce l-a rănit, doar că la unii acest instinct aproape că nu există. Voi băga mână în foc și a două oară dacă asta trebuie să fac ca să simt ceva, ca să ating ce nu poate fi al meu pentru prea mult timp. S-ar putea să cad, să nu-mi ating scopul din lipsă de răbdare sau motivare, dar mereu voi încerca pentru că știu: „niciodată”, „nu se poate” întotdeauna te va îndepărta de adevăr.

Cine sunt eu? De ce iubesc? Ce anume merit? Sunt doar câteva întrebări al căror răspunsuri nu pot fi aflate dacă stagnez, dacă mi-e teamă mereu că voi face din nou aceeași greșeală. Omul nu poate învăța altfel, iar eu trebuie să văd cu ochii mei. Totul. Normal că intuiesc schimbările și vocea rațiunii mereu îmi va spune să fug. Nu merit asta. Cine e rațiunea să-mi spună ce merit? Niciodată nu voi alege calea corectă, știu că nu voi fi fericită decât dacă am curajul să aleg calea de mijloc sau poate chiar calea greșită. Nu mă las până nu încerc tot ce e posibil.
Perseverența în greșeală e de-a dreptul diabolică, știu. Trebuie să știți și voi un lucru important despre mine, dacă las de la mine... nu mai am nimic. Dacă nu reușesc, am eșuat în tot ce mi-am propus. Nu îmi permit să nu încerc din nou. Nu mă oprește nimeni și nimic să o iau de la capăt.

Dar Alex, cum s-o iei din nou de la capăt?
Mi-e teamă de multe lucruri. Unele temeri sunt total nejustificate. Însă începuturile... începuturile nu mă sperie deloc. Mă întorc la același bar dacă trebuie. Voi schimba paturile în fiecare noapte. Nu m-am oprit niciodată. Chiar și când o căutam pe Ioana peste tot.
Vreau să cred că iubirea pe care o caut există, iar dacă mi-o pot imagina înseamnă că ea într-adevăr există, nu? În prealabil orice invenție e un vis, un obiect imaginar. Voi găsi iubirea, chiar dacă înainte va trebui să o inventez și să o răspândesc.

Ziua de astăzi m-a găsit la bar, just like old times. Ca deobicei, muzica m-a pus din nou pe gânduri. E fină. Calmă. Liniștită. Nu beau, nu fumez și totuși ceva mă amețește. Domnul de lângă mine e la al patrulea pahar de whisky și pare să se scurgă încet pe lângă mine. Întreb:
- Ei de ce nu mă pot iubi?
La care domnul își ridică încet capul, pe care și-l sprijinise în mâini și spune:
- Don'șoară, oamenilor nu ajunge să le placă de tine, trebuie să te și poată folosi.
Cât de adevărat.

P.s. Toți suntem dependenți de iubire.

Significant other

2011-11-07T14:22:00.006+02:00

Nu pot să trăiesc cu teama că o să-l pierd. Nu trebuie să trăiesc cu asta. Dacă mă tot gândesc la asta o să mă trezesc că atunci când se întâmplă, n-o să fiu pregătită. Aș putea să zic story of my life. A avut fiecare partea lui de vină, dar eu mereu greșesc cu același lucru. Voi încerca să rectific asta. Până la urmă dacă există o persoană mai bună ca mine, există o persoana mai bună decât voi.
Deobicei mergeam pe ideea că dacă împing destul de tare va ceda până la urmă, dar nu știu dacă a mers vreodată. Nu știu dacă mereu va fi așa sau dacă lucrurile vor fi vreodată ușoare pentru mine.

Nu trebuie să existe altcineva sau altceva. Trebuie doar să știu când am reușit.

Out of tune

2011-11-06T03:01:00.008+02:00

3:03 AM

Sună. Sună. Sună. În sfârșit liniște... Oare e normal să-mi placă atâta singurătate? E liniște peste tot. În casă, în sufletul meu. Nici nu vreau să schimb asta. De ce aș vrea să mă confrunt cu probleme? Ceva mă împinge de la spate spre o realitate în care nu mi-e locul, nu simt că așa ar fi. Îmi spune „De ce te închizi așa?”, păi... eu nu văd de ce vă e vouă celor deschiși mai bine. Îmi pare rău, nu văd avantajul.

Oamenii spun că doar pentru că te rănesc alții nu trebuie să renunți la restul. Eu nu vreau să renunț la nimeni, ei renunță la mine. Diferență. Să fie mare?
„Alex, dar tu ești o persoană drăguță. Oamenii se lipesc de tine.” Asta mi-a adus aminte de lipiciul ăla în care se prind muștele. Da, o analogie bună. Nu-mi plac muștele. Hai să explic.
Da, am lipici la oameni doar că nu pot să-i selectez. De ce să adun toată plebea în viața mea? În plus, orgoliul meu parcă a prins aripi. Mă suna Corian și mă gândeam că de fiecare dată asta face, mă sună când are nevoie de ceva. Acum ce-o mai vrea?
Știam că nu e drept să spun asta despre el. Nu mi-a făcut rele și m-am simțit foarte rău știind că ignor pe cineva din comoditatea.

Din fericire, de unii nu pot să fug, nu pot să-i ignor și comoditatea mea nu i-a dat niciodată în lături. Corian e genul acesta de persoană.

Astăzi dimineața începuse să sune telefonul la 8 și mă gândeam că nu există ființă pe moarte sau nu pentru care aș ridica la ora asta telefonul (m-am culcat târziu). Am lăsat să sune, am și adormit la un moment dat înapoi. Peste câteva minute a început soneria, ceva mai greu de ignorat, eram singură acasă deci n-avea cine să răspundă. M-am gândit că oricum se va plictisi oricine ar suna. După o jumătate de oră am început să am dubii, dar într-un final fericit s-a oprit și soneria.

*Explicații: Stau într-o curte deci ușa de la casa mea e deschisă câteodată. Ușa de la poartă e închisă mereu, însă nu e greu să sari peste ea.
Vă rog nu mă jefuiți.*

Să fi trecut vreo 10 minute, aproape că adormisem din nou când cineva îmi țipă în ureche: This is radio nowhere. Is there anybody alive out there? Is there anybody alive out there?

Monstrul?

2011-11-03T01:30:00.005+02:00

Prostituția. În nenumeratele ei forme. Și nu pentru că este subiectul principal al odioaselor probleme de etică ci pentru că nici măcar nu este făcută din plăcere. Nu are scopul de a ne aduce la un orgasm intelectual suprem (acesta fiind scopul pe care-l caut eu). E o nevoie care de altfel nesatisfăcută nu duce la nimic rău, ca multe alte nevoi.

Experiențele prin care am trecut mi-au disciplinat într-o oarecare măsură gândirea. Multe se pot schimba, nu e nimic bătut în cuie, însă... cum s-o spun și pe asta? Albul va rămâne mereu alb pentru mine, chiar dacă nenumeratele straturi de praf se pun peste acesta. Altfel spus, nu mi-am schimbat principiile. Cred că e normal să fie așa, cum să mă consider o persoană cu verticalitate dacă îmi schimb fundația după cum bate vântul?
Niciodată n-o să-mi placă o persoană care nu mi-a plăcut inițial, dar s-a mai schimbat. Îmi place când cineva spune „eu nu mă îmbăt cu apă rece”, cred că așa stă treaba și la mine. Oamenii se modifică în fel și chip pentru a se face mai plăcuți, dar cu cât vor să-i accept mai mult cu atât îmi plac mai puțin.

M-am schimbat foarte mult în aceste câteva luni și observ că diferența dintre 18 ani și 19 ani e foarte mare. Eu am fost altă persoană la 18 ani și-acum la 19 sunt iar altă persoană, poate voi tot continua așa până când îmi voi împlini menirea. Nu știu. Simt că m-am retras, nu mai iau totul ca pe-o joacă. Mi-aș dori să mă mai lase inima în pace. S-o pierd pe undeva.

Până atunci, voi fi atentă. Promit.
Love, actually:
I'll be the one to show you the way
You'll be the one to always complain
3 in the morning come a bang bang bang
All out of fags and I just can't wait
Cancel the thing that I said I'd do
I don't feel comfortable talking to you
Unless you got the zipper fixed on my shoe
Then I'll be in the lobby drinking for two

Fără compromisuri...

2011-11-01T00:29:00.003+02:00

... viața nu-și are rostul.
... iubirea e imposibilă.
... nu există „de comun acord”.

O relație în care eu nu las de la mine chiar și atunci când nu am un câștig oarecare, nu mă stimulează în niciun fel. Dacă într-o relație oarecare, fac compromisuri fără să întâmpin vreo dificultate, mi-am pierdut interesul. Atunci când nu mă interesează prea mult unde se ajunge înseamnă că nu mă gândesc la un viitor comun. Dezinteresul meu nu e semnul indiferenței, e doar deschizătorul drumului spre indiferență.

Am tot spus că nu mai găsesc numitorul comun, că te-ai schimbat - nu mai ești tu. M-am tot plâns de multe când de fapt și eu m-am schimbat. Nu mai găsesc subiecte pentru că nu le mai caut. Nu e un dezinteres, nu e ignoranță. Sunt doar departe, atât de departe încât nici eu nu-mi dau seama cine sunt.
Iubesc fiecare persoană din viață mea chiar dacă s-au întâmplat multe. Și vorbeam în careva zi cu cineva despre lucruri legate de Dumnezeu, când mi-am amintit de o melodie. Mi-e dor.

What if God was one of us?
Just a slob like one of us,
Just a stranger on the bus,
Trying to make his way home.
He's trying to make his way home,
Back up to heaven all alone
Nobody calling on the phone
Except for the pope maybe in Rome.

250 thousand miles on a clear night

2011-10-31T00:50:00.014+02:00

Poate pentru că nu înțeleg sau poate pentru că înțeleg prea bine, nu știu de ce. Probabil că n-are niciun sens și eu incerc să-i dau un pic de logică de prea mult timp. De asta n-am ajuns niciodată prea departe. N-am știut când să dau totul și când trebuie să existe o limită. Sau nici nu știu...

The trouble with love is
It can tear you up inside
Make your heart believe a lie
It's stronger than your pride.
The trouble with love is
It doesn't care how fast you fall
And you can't refuse the call
See, you got no say at all.

Și poate că încă mai cred în iubire. La fel ca în prima zi. Poate că doar fac totul greșit. Poate că n-am răbdare s-o aștept și o înlocuiesc. Poate nu există ce-mi doresc și tot ce știu e luat dintr-un film.

Tot ce trebuie să fac e să mă trezesc. Dar când mă trezesc nu mă pot gândi decât la ce simt pentru el.

Initials

2011-10-29T23:21:00.001+03:00

"You eat, you’re fat. You don’t eat, you’re a freak. You drink, you’re an alcoholic. You don’t drink, you’re a pussy. You read, you’re a nerd. You don’t read, you’re stupid. You tell a secret, you’re an attention seeker. You don’t tell a secret, you’re still attention seeking. You let someone in, you’re easy. You don’t let someone in, you’re too uptight. You smoke, you think you’re cool. You don’t smoke, you’re a loser. You’ve had sex, you’re a slut. You haven’t had sex, you’re a frigid little bitch. You wear make up, you’re a slag. You don’t wear make up, you’re ugly. You can’t please anyone. Ever."

Source: fe-, via anniieadores

Oh but, why so serious?

Descriere

2011-10-28T02:21:00.000+03:00

„Viața mea - [...] - face parte din categoria spectacolelor din care s-a reprezentat numai primul act.
Prieteni? Nici unul. Doar câțiva cunoscuți care își imaginează că mă simpatizează și probabil că nu s-ar simți în apele lor dacă ar da peste mine un tren, iar înmormântarea ar avea loc într-o zi ploioasă.
Premiul natural primit în schimbul îndepărtării mele de viață a fost să suscit o totală incapacitate de a se simți de acord cu mine. Eu sunt nimbat de o aureolă de frig, de un halo de gheață ce-i îndepărtează pe ceilalți. Încă nu am reușit să nu sufăr din pricina solitudinii mele. Este extrem de dificil să poți obține acea distincție a spiritului care să-i permită izolării să devină un repaus ferit de angoase.” ~ Jurnal lucid - Fernando Pessoa

2:20 AM
Și-acum, mă duc la culcare.

Mesaj cu subînțeles

2011-10-25T01:43:00.012+03:00

Toată lumea greșește. Unii mai mult decât alții, însă știați că atunci când greșim mai rar, marja de eroare este mai mare? Nu poți să fii perfect și majoritatea nu-ți va cere asta, dar eu nu sunt majoritatea. Vreau să-mi oferi o clipă de perfecțiune din când în când. Un moment în care nu semeni cu nimeni, care-ți demonstrează unicitatea.

Sigur, vei spune că „fiecare persoană e unică”, dar lasă-mă să-ți pun un gând în minte: dacă fiecare dintre noi e o persoană unică și inegalabilă, atunci însușirea de a fi unic se transformă în ceva comun. Poți pune omenirea într-un borcan și indiferent de persoana pe care o scoți, ea va avea însușirea de a fi unică. Unic în ce sens? Are o frumusețe ce nu poate fi egalată? Se prostituează în feluri nemaiîntâlnite? Da. Dacă îți spun că vreau să-mi oferi o clipă de perfecțiune every now and then, corect ar fi să mă întrebi: Perfecțiune în ce sens? Unic în prostie?
Întrebându-mă asta mi-ai oferit acea clipă. Strălucirea.

Termenul de „perfecțiune” are un pronunțat caracter pozitiv. Lumea presupune că e ceva obiectiv, o limită inexistentă, de neatins, infinitul. Felul în care răsare soarele poate fi perfecțiunea pentru mine, iar pentru tine ceva obișnuit. Împărțim același cer, însă nu avem același orizonturi. Tocmai aceste detalii fac obiectivitatea imposibilă. „Frumos” nu înseamnă același lucru pentru toată lumea, fiecare vede lucrurile diferit.

Am încercat să-ți explic asta de foarte multe ori și într-un final am crezut că ai înțeles. Dar mă trezesc că după atât de mult timp m-am deconectat. Nu mai găsesc frecvența pe care ești și aș vrea să am timp să-ți explic, dar nu vei înțelege niciodată. Ai stricat totul și-acum nu mai înțelegi nimic. Fac absolut tot ce-mi stă în putere să mulțumesc persoana pe care o iubesc, accept orice compromis, atâta timp cât nu-mi cere să-mi schimb fizicul sau orice ține de aparențe. Sunt o persoană prezentabilă și nici nu vreau să arăt extraordinar. Cine va mai asculta ce-mi iese pe gură dacă aparențele înșeală într-o astfel de manieră? Nimeni. E și asta un fel de prostituție. Cum am mai spus, felul în care e împachetat vinde obiectul (în 99% din cazuri).
Aș minți să spun că nu mă tentează, ba chiar tind să vreau mai mult de la mine, dar am învățat ceva foarte important: nu mai ești niciodată la fel. Distrugi totul. Nu crezi? Numește o persoană inteligentă și frumoasă din cale afară. Pe astea două n-o să le vezi niciodată de mână. Sunt invers proporționale.

Da, mi-e teamă că mă voi uita în oglindă și-mi va plăcea ce văd, însă nu voi ști să fac diferența dintre alb și negru. Nu mă va interesa controversata poveste a fuziunii reci, dar voi fi cu mâinile slinoase pe toate revistele care conțin articole despre divorțul unui cuplu de care n-am auzit niciodată. De asemenea, cu cât prostia și frumusețea crește vei fi numai bună de nimic în relațiile cu persoane intelectuale. Noroc că sunt puține.

Momentan îmi pasă prea mult ca să stau să mă prefac că totu-i roz și bune-s toate. Știi foarte bine că aș trece peste tine cu intenția să-ți arăt noua ta față, doar că m-am săturat de bătăi de cap. Nu vezi problema? Foarte bine. Nu sunt obligată să fiu martora altor eșecuri decât alor mele.

You want what you can't have? That's too damn bad.

De undeva din trecut

2011-10-21T01:04:00.006+03:00

I can tell you what they say in space
That our Earth is too gray!
But when the spirit is so digital
The body acts this way.
This world is killing me

It's so weird that every time I'm drunk I end up listening to this song.

Două trupuri goale-ntr-o mișcare fină. Și eu zâmbesc.
Cum poate să mă refuze? Iubirea trece dincolo de toate problemele noastre, ar trebui să fie un ajutor. Nu înțeleg de ce atât de greu să fim sinceri? Atât în iubire cât și în despărțire. De ce recurgem la fel și fel de metode pentru a ocoli inevitabilul? Cum de ne e mai ușor să ne urcăm în tren știind că ne despărțim de persoana iubită, decât să așteptăm trenul?

De ce-a fost mai ușor s-o iubesc pe Ioana, decât să-mi caut fericirea în alt loc? Care-i diferența dintre obsesie și iubire până la urmă? Linia ce le desparte trebuie că e subtilă.

Today I feel dissociative. It's like I'm isolated in my mind.

Schimb

2011-10-19T02:32:00.004+03:00

„M-am plimbat ore-ntregi prin parcuri şi muzee, expoziţii de artă. Am plâns în hohote lângă un stejar, după care mi-am spălat faţa plină de lacrimi în fântâna din parc. Eram atât de frustrată din cauza vieții...
Se făcuse noapte şi David începuse să-mi dea mesaje şi apeluri pe care le respingeam cu încăpăţânare. Pe la 12, mi-am făcut şi eu apariţia, supărată şi nervoasă.

- Ce dracu’ ai făcut până acum? a izbucnit David.
- Nimic... m-am plimbat, am răspuns uimită de tonul vocii sale.
- Puteai să păţeşti ceva Alex. Aici nu e Oradea, aici te jefuiesc pe stradă şi dacă ai 2 euro la tine!

După care a început să-mi enumere ce puteam păţi în oraşul meu iubit.

- David... lasă-mă, am spus eu iritată, nu mă interesează, tu şi ideile tale idioate!
- Eşti aşa un copil, cum poţi să spui aşa ceva?!
- Ei aşa bine. Dacă nu taci eu plec!
- EŞTI PROASTĂ?! TU EŞTI INCAPABILĂ SĂ ÎNŢELEGI CĂ NU MAI EŞTI LA VÂRSTA ÎN CARE POŢI SĂ FACI CHESTII DE GENUL? TU VREI SĂ MĂ OMORI?

Probabil şi vecinii îl auzeau, iar eu eram terifiată. Începusem din nou să plâng, lacrimile îmi păreau fierbinţi în contact cu obrajii mei reci.

- SĂ NU ÎNDRĂZNEŞTI SĂ PLÂNGI! a ţipat.

A părăsit camera închizându-se în biroul său. Am rămas încremenită, rănită cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji. Îmi tremura tot corpul şi simţeam nevoia să izbesc lucrurile de pământ. Stare care avea să se acutizeze mai încolo, la fel ca şi violenţele lui David.
Am intrat în baie şi am făcut un duş. Parcă spălam un corp străin. Stăteam pe marginea vanei şi suspinam din când în când. Apoi m-am îmbrăcat în pijamaua mea albastră şi am intrat în dormitor unde l-am găsit pe David pe marginea patului. Şi-a ridicat privirea, dar nu aş fi putut să mă uit în ochii lui aşa că m-am uitat în altă parte. Eram hotărâtă să nu-l simt lângă mine, ca mai târziu să-i vreau apropierea şi să cred din nou că nu pot trăi fără el. Mi-am luat perina fără de care nu puteam dormi, păstra ceva din mirosul lui perfect. Am ieşit din dormitor, planul fiind să dorm pe canapea. Mi-am găsit pătură şi mi-am creat un culcuş numai bun pentru dormit, epuizată de lacrimi.
Nici nu ştiu când am adormit, dar ştiu că mai târziu îi simţisem mângâierile și buzele pe obraji mei. Mi-am deschis ochii doar că nu vedeam nimic în întuneric. M-a luat în braţe şi m-a strâns puternic.

- Îmi pare rău, ai dreptate, doar că eu am renunţat la lupta asta demult.
- Te iubesc, am spus căutându-i buzele în bezna din jur.”

Romanul? Romanul meu s-a născut perfect. După 156 de pagini pot să declar foarte sinceră și sigură pe mine: My mind is so dirty, iar asta a fost atunci când încă gândurile mele nu întâmpinau nicio problemă în a ieși la suprafață.

M-am hotărât să-l postez aici.

That's the point

2011-10-18T13:21:00.005+03:00

It sucks but it's exactly what I thought it would be like trying to start over
I got a hole in my heart, I'm some kind of emotional rollercoaster
Something I won't go on 'till you toy with my emotions

„Un fel de...
Prefaţă

Aş dori să scriu din nerăbdare, apoi nesăbuit cum sunt să-i arunc în faţă foaia plină de gânduri jegoase, murdare, doar că mi-ar fi frică de oglindă, aş pierde o bucăţică din mine şi n-aş vrea să o pierd nici pe ea. Ce ciudat... căci n-a fost niciodată a mea.
În timp ce-mi trec aceste gânduri prin minte, aud sunetul tocurilor ei şi vocea-i plictisită. O întreagă istorie mi se devăluie în faţa ochilor, în vreme de război. Un război pe care l-am purtat cu mine. Acum scriu din nou... convins că după atâtea fluctuaţii, pedeapsa cea mai rea ar fi să-mi pierd talentul. Talentul de a scrie multe fără rost, convins că orişicare ar avea răbdarea să-mi asculte glasul umed şi plăcut, să-mi citească gândul fraged.
Are să tremure, să se-nece cu fiecare cuvânt aşternut din ură. Vreau răzbunare întâi de toate! Apoi am să ascult jocul nefiresc al claviaturii şi mă va întrista tăcerea individului.
Aş vrea ca atunci când o persoană mă citeşte să vrea şi ea răzbunare, ură cutremurătoare şi să simtă neputinţă, să observe prostia care m-a incapacitat şi în final... să nu ceară explicaţii. Vreau ochi înotând în lacrimi, căci asta mă va face să simt gloria!
Şi să nu uite nicicând că omul se naşte provocând durere, iar întreaga sa viaţa este destinată a fi fiinţa superioară, rareori îndeplinindu-și însă menirea. Durerea deschide orizonturi noi, iar lacrimile ne împiedică să le vedem.”

„Acum rămâne să mă forţez în realitate şi să le scriu pe toate cum le simt. Fără cenzură. Vreau să eliberez visul de barierele sale şi lacrimilor să le dau viaţa.”

Nimic nou

2011-10-18T01:31:00.001+03:00

Uneori nu trebuie să așteptăm prea mult până când nu mai e nimic de făcut. Așa cum uneori luminița de la capătul tunelului nu are mereu o semnificație bună.

Unele schimbări cauzează mai mult rău decât bine. Rezolvând conflictul dintre noi și realitate prin mijloace superficiale, menite să ne introducă cu forța în imaginea normalului creată de societate, ne va îndepărta de persoanele care ne apreciau firea conflictuală.
Mentalitatea se schimbă odată cu imaginea noastră despre sine. O persoană foarte frumoasă (fizic) nu va aprecia niciodată calitățile sufletești. Limitările noastre nu există ca repere fixe. Noi definim aceste limitări prin luarea anumitor decizii. De exemplu, teama de haos ne va face mereu să aranjăm/rearanjăm lucrurile din viața noastră. Ne va lăsa prea puțin loc pentru a ne exprima stările sufletești.

Înlăturarea diferențelor dintre noi și mulțime ne va aduce defectele existente la suprafață, va elimina din adâncimea sufletească.

Astfel trebuie să-mi amintesc că fiecare pasăre pleacă într-un sfârșit, orice floare se ofilește oricât de mult ai avea grijă de ea. Nimic nu va fi la fel, oamenii se schimbă așa cum mă voi schimba și eu. Diferența dintre mine și ei este că nu voi mai avea impresia că pot zbura spre soare fără să mă ard.
Rămân oarecum surprinsă de ultimele evenimente din viața mea. Cum s-a ajuns aici? Când ai început să crezi că pământul se învârte în jurul tău? Și ce anume te-a făcut să crezi că tu nu mă poți pierde pe mine? Un trecut împreună nu garantează nimic, existența lui îmi oferă ocazia să-l compar cu prezentul.
Știu că nu gândești prea mult în zilele acestea, dar bucata aceea din personalitatea ta pe care ai pierdut-o, a fost cea mai bună parte din tine.

Se știe că felul în care e împachetat vinde produsul, doar că pe mine nu mă interesează cât de bine arată exteriorul dacă produsul în sine nu face doi lei.

"[...]. Before you start pointing fingers, make sure your hands are clean." - Bob Marley

I'm your chick

2011-10-17T01:44:00.003+03:00

Îmi spune:
- N-ai puterea necesară să îți susții o decizie. Ești încăpățânată, dar parcă nu destul. Cred că îți lipsește tăria de caracter.

Și cu siguranță era adevărat pe-atunci, dar acum e altceva. M-am schimbat. Nu neaparat în bine, dar nici în mai rău. Am început să iau decizii mai responsabile. Nu mai ezit. Sunt mai convingătoare, mai sigură pe mine. Nu trece o noapte fără să dorm măcar 5 - 6 ore și am toate cele necesare pentru a rezolva o eventuală problemă de somn. Sunt o altă persoană într-adevăr. Poate cu mai multe dureri de cap și griji.

Recent am realizat că fiecare decizie pe care am luat-o mi-a făcut un bine, într-un fel sau altul. Prima decizie pe care o iau de regulă e cea mai bună, de asta nici nu mai vreau să mă gândesc acum ce-ar fi putut fi dacă... Am luat decizia cea mai bună pentru mine. Am urmărit mereu să rănesc cât mai puține persoane care nu merită. În același timp am făcut ce trebuia să fac. N-am greșit.

Probabil acesta e motivul pentru care cei răniți se simt atât de comfortabili lângă mine.

Sun lights up the daytime
And moon lights up the night.
I light up when you call my name
And you know I'm gonna treat you right

It means stop☂

2011-10-11T18:54:00.007+03:00

Am avut tot felul de idei pentru însemnări, doar că n-am vrut să scriu. Faptul că-mi scriu gândurile are darul de a mă face conștientă de o dilemă. Una pe care o am de o săptămână și ceva. Mă cunosc prea bine, lipsa de apropiere înrăutățește lucrurile doar că până acum mi-am ascultat inima. Sunt convinsă că știe mai bine, doar că vocea din capul meu nu mă lasă în pace.

De fiecare dată când tac, inima mea o ia razna. Nu cred că-i place felul în care încerc s-o controlez, dar ce altceva să-i fac? Ea nu se poate hotărî, iar rațiunea mea îmi spune că e timpul să îmi pierd răbdarea. Ce mai aștepți? Pe cine aștepți? Nu a fost destul de clar până acum? Nu, nu, nu. Nu știu. „Ascultăți inima” nu pare un sfat bun acum, mă simt de parcă am fost legată la ochi și mă izbesc de copaci cum încerc să găsesc ieșirea din pădure (ca și în Voodoo people de la The Prodigy).

Nu ezit să-mi las inima să se manifesta, doar că nu vreau să se rănească din nou.

Căutam melodia de la Natalie Imbruglia - Torn, dar din greșeală am descărcat altă melodie. Ce pot să spun? Subconștientul meu lucrează tot timpul.

A part of me wants to leave you alone.
[...]
A part of me says I'm living a lie.
And I'm better off without you.
A part of me says to think it through.
A part of me says I'm over you.
A part of me wants to say goodbye.
A part of me is asking why?

A part of me wants to leave,
But a part of me wants to be here with you.
And every time I think we're over and done you do something to get me back loving you.
And you got me just torn...
Torn in between the two.

Intoxicated

2011-10-07T01:50:00.000+03:00

Tot ce aud e:
- ...

Nimic. Cumva rolurile au ales să se inverseze. Știu că niciodată n-o să fiu destul de bună, orice aș alege va fi o greșeală. Degeaba, nu mă cunoaște suficient, iar mie nu-mi vine să cred că am ajuns aici. Din nou.
Mă întorc la tabla de șah pe care am amintit-o acu' câteva însemnări, dacă ar exista mutări care să-mi convină aș continua, dar așa... Cred că sufletul meu e prea tânăr pentru a sta în loc prea mult timp. Nu s-a schimbat nimic de partea mea, în afară de faptul că am început să-mi imaginez lucruri. Nu lucruri frumoase. Probabil asta e motivul „confuziei” mele... Nici nu mai știu.

There was a time, that we'd stay up all night
Best friends talking until the daylight
Took the joys alongside the pain
With not much to lose but so much to gain
Are you hearing me? Cause I don't wanna miss,
That you would drift on memory bliss

Get the fuck out of my head

2011-10-04T21:03:00.001+03:00

Își fac timp să plece din viața mea sau să mă ignore, dar niciodată nu părăsesc mintea mea. Știu că voi face greșeala, știu că sunt singura care plătește mereu. E un mare căcat. Când n-ai încredere în tine, n-ai încredere în nimeni. E un fel de regulă idioată, o glumă proastă a Universului. De altfel mirosul unui eșec se simte de la depărtare. Oare asta să fie?

Îmi tot spun că nu are nimic nici dacă s-ar întâmpla asta. Ce-are?

„Mai întâi, culorile”

2011-10-04T16:41:00.002+03:00

Nu poți știi cu siguranță ce se întâmplă cu adevărat într-un tablou atâta timp cât e doar o schiță. Culorile spun povestea, transmit sentimentul. Un tablou fără culori e ca o carte fără adjective.

De unde vine sentimentul de singurătate? De ce anume am eu senzația că ceva lipsește? Aveam o acută lipsă de evenimente și o frică se instalase pe neașteptate, însă până acum nu mi-am dat seama de ce simt în acest fel. Lipseau culorile. Mă uitam la o schiță și totul se asemăna. Am mai fost aici în trecut, au fost momente în viața mea în care lucrurile au fost mult mai rele, însă niciodată nu m-am simțit așa. E un sentiment la care nu-i poți da un nume, e o amestecătură de fapt.

Persoane vin și pleacă, așa a fost mereu. Niciodată n-am simțit nevoia să fiu înconjurată de prea mulți prieteni și nici chiar să fiu iubită de străini. N-am căutat să fiu recunoscută sau luată în vreun fel în considerare. Mi-am deschis gura doar când aveam ceva de spus, iar cuvintele mele niciodată n-au lăsat de dorit. Acum însă situația s-a schimbat, am suferit pierderi din prea multe părți și am început să mă tem de faptul că voi pierde și alte persoane. Am asociat asta cu teama de singurătate, dar acum aș spune că e altceva. Nu pot întoarce oamenii la mine odată ce-au plecat. E nedrept pentru că de multe ori n-am ezitat în a lăsa pe alții să se întoarcă la mine. Lumea nu mă iubește, nu mă place pentru tot ceea ce sunt. Nu vor adevărul, nu vor egalitate și nici măcar nu vor să audă de acel lucru mic numit dreptate.

Nu știu să aleg. Am pierdut oportunități clare de reușită. Ce e bine pentru mine niciodată nu e bine pentru alții. Nu pot face față trecutului și nu vreau să accept prezentul. Am ales un drum greu când credeam că aleg un stil de viață simplu, normal. Când în sfârșit am ajuns să mă accept pe mine, am ales să dau peste cap totul. Am deschis din nou poarta spre o lungă criză de personalitate care nu mă afectează doar pe mine. Încerc să-mi construiesc principii după care să-mi ghidez nefericita existență însă totul îmi face parcă-n ciudă. Totul se conturează a fi de o falsitate extraordinară. E catastrofal. Singura prietenă rămasă aici în orașul meu mă invidează până și în cel mai mare eșec al vieții mele, iar cu restul prietenilor de aici nu mai e distracție. Parcă nimic nu e la fel de amuzant când ești perfect lucidă și conștientă de consecințe. În trecut eu eram pe invers, acum totul e pe invers.

„Mă așteaptă un sfârșit tragic, e aproape sigur acum.”

Prone

2011-10-02T01:28:00.000+03:00

Who's gonna tell me when to stop?
Which way to go?
Who's right... or wrong?
Who's gonna judge me?

De data asta e diferit. Știu asta pentru că... știu. E o senzația simplă, curată totuși te încarcă. Așteptarea doar înrăutățește lucrurile. S-au întâmplat atât de multe și deși sfârșitul e doar un semn al unui nou început parcă aș fi vrut să mai țină un pic. Încă un pic...

I am a creature of habit
And I move in circles around you
I will admit there's a pattern
One I created myself

None of my lovers dared leave me
I grew impatient and stale
Didn't look back once I'd left them
Cause I always expected to fail

But this time it's different
The rules don't apply
But I need some distance to step out of line

[...]
If we still exist, I can let go of my fear
Fear of normalcy
Fear of the solid walls of our future and let go of my past

P.s. I'm prone to ruin the good things, cautious 'round balance it seems.

Dă-mi încă o șansă

2011-09-30T20:08:00.004+03:00

De una singură mai am nevoie, iar dacă e să nu reușesc nici de dată asta nu te teme, voi încerca din nou. Cu alte persoane. Aș vrea încă o noapte ca acelea când încă nu te cunoșteam, când tot ce conta era băutura pentru suflet, distracția și prietenii. Zile fericite. Nu de parcă acestea nu ar fi.

Aș face tot ce e greșit într-o singură seară. Mă uitam recent peste conversațiile cu prietenii și una dintre ele mi-a atras atenția. Era scurtă.
- Suc de mere?
- Dacă e cu alcool, poate să vină.
- Așa mă știi tu pe mine? Ți-aș da eu suc de mere fără alcool?
- Vin îndată.

Lucrurile erau ușoare, nu gândeam nicio mișcare și... E ciudat cum ne schimbăm. Cum devenim peste noapte responsabili. Dintr-o dată noul ne sperie și fiecare pas în spate se resimte. Viața-i ciudată. Parcă nu-mi vine să arunc banii pe băutură sau pe ieșiri afară. Iar viața mea socială e... înceată? Muzica din localuri e prea tare, lumea insipidă, inodoră, incoloră. Acu' că e legal parcă și-a pierdut rostul. De când am carnet parcă nu mai e amuzant să conduci cu viteză pe un drum public. Ce s-a întâmplat? Viața. Parcă de acum încolo trebuia să devină captivantă, senzațională.

S-a materializat în apartament, 4 pisici, loc de muncă și multe de învățat. La naiba.

Evoluția și altele

2011-09-28T02:35:00.007+03:00

I'm too easy to roll over.
I'm too easy to wreck.

E vorba despre evoluția mea, nu generalități. Cred că am ajuns să cred în lucruri simple și asta mă ține departe de orice ar însemna o depresie. Deși încă nu-mi dau seama cum aș putea să elimin așteptările din ecuația fiecărei relații pe care o întrețin, cred că am ajuns la o concluzie simplă și (oarecum) liniștitoare. Nu voi găsi niciodată persoana pe care o caut, cea care mă stimulează intelectual și în același timp interacționează armonios cu mine. În primul rând pentru că nu există, e doar în imaginația mea și în al doilea rând pentru că nu îmi dau timp să cunosc o persoană chiar dacă ea ar exista.

Am o schiță în minte a tuturor persoanelor pe care le-am refuzat pentru simplul fapt că am observat o incompatibilitate. Una singură. Nu pot numi mai mult de un defect în cazul în care nu am petrecut mai mult de o zi cu persoana respectivă.
Schița se complică doar când eu mă complic și aleg (de bună voie) să mă implic. Sunt o persoană mai retrasă, realmente timidă deci nu prea fac primul pas, însă atunci când există scânteia rareori interpretez greșit semnalele unui posibil partener. Aș putea spune că siguranța sentimentelor mele e pe primul loc. Atât la începutul relației cât și pe parcurs.

Am avut ghinionul să vreau ce nu pot să am sau să fug după persoane care nu erau ce păreau a fi. Așa se face că nu eram niciodată pregătită să renunț. Continuam pentru că aș fi vrut ca persoana pe care am iubit-o să nu renunțe la mine, să nu aleagă calea simplă. Într-adevăr, poți încheia o relație doar...

Îmi mănânc bomboanele gata de plecare și mă gândesc că deși lui i se pare că e o pierdere de vreme eu mi-am dat seama de multe. În special de lucruri legate de mine.
Nu sunt pregătită să renunț și nici să continui. Știu că singurul motiv pentru care mai scriu e pentru că nu pot să spun aceste lucruri. Poate că nu pare prea mult, dar e ce mă ține trează nopțile.

you think I wouldn't have him
unless I could have him by the balls
you think I just dish it out
you don't think I take it at all
you think I am stronger
you think I walk taller than the rest
you think I'm usually wearing the pants
just 'cause I rarely wear a dress

well...

when you look at me
you see my purpose,
see my pride
you think I just saddle up my anger
and ride and ride and ride
you think I stand so firm
you think I sit so high on my trusty steed
let me tell you
I'm usually face down on the ground
when there's a stampede

Skin deep

2011-09-25T23:58:00.005+03:00

You could love me or not
But either way I’ve got to
Wake up to face another day tomorrow morning

Nu știu cum să încep, nu m-am mai aflat într-o situație de acest gen de câțiva ani buni. Nici atunci nu am știut ce să fac, deși înțelegeam. „Aş căuta normalitatea şi cu tine aş crede că o ating cu vârful degetelor. Nu ar mai exista durerea asta cretină. Cu tine ar fi mai simplu, aş alege drumul drept.” (23 aprilie 2009)
Ce era în sufletul meu atunci?

Oare nu voi reuși niciodată? Oare normalitatea se identifică în capul meu cu mediocritatea? Ce mă oprește să-mi îmbrățișez noua identitate? Parcă nu mă pot obișnui cu tipul ăsta de singurătate. Mi-am promis că nu mă voi schimba, pentru nimeni. Și-atunci ce fac acum?

- Degeaba crezi că ai gasit iubirea dacă ea nu te-a găsit pe tine.
- Cred că am obosit să tot fug după altcineva, mereu altcineva și încerc să mă mulțumesc cu ce mi se dă.
- Settling down? Ceri puțin, ți se dă și mai puțin.

Cred că e în apa pe care o beau. Naivitatea. Pasiunea. Dorința asta de a oferi iubire fără să o cer înapoi. Sunt în căutarea propriei mele identități, am fost mereu, de asta știu că dacă a fost cineva, eu am fost cea care a făcut diferența. Mereu. De fiecare dată când am crezut că acum totul se sfârșește cumva am rezistat. Cumva m-am trezit și a doua zi. Am ajuns la concluzia că trebuie, nu am făcut încă ce mi-a fost destinat să fac.
Am ajuns de multe ori să atârn de un fir de ață și deși mă predasem demult ceva a continuat să țină la existența mea. Nu știu dacă e Universul care-și bate joc de mine sau...
Voi iubi mereu din tot sufletul.

I’ve got to keep my emotions together and forever
So don’t be afraid
I can’t erase memories with the actions I seize
And I cannot erase your smiles and your eyes

A place much simpler

2011-09-23T20:27:00.001+03:00

Îmi pare rău că am întârziat atât de mult. Îmi pare rău că lucrurile nu-s pe atât de simple precum ar trebui să fie. Nu am ce să le fac. Nu am cum să mai schimb ceva. Însă nu voi uita niciodată sentimentul pe care-l aveam atunci când te vedeam, când ridicam telefonul și erai tu, când tot ce aveam mai bun te implica pe tine.

Uneori aș vrea să dau timpul înapoi și să fac lucrurile un pic diferit. Nu mi-aș lăsa condiția să devină un impediment. Nu ar exista ezitări.
Știu că acum ar trebui să spun „aș fi totul pentru cineva care merită”, dar am încetat să mă mint undeva pe la mijlocul acestui an. Nu am păcălit pe nimeni așa cum m-am păcălit pe mine. După cum mă știu, totul s-ar fi întâmplat la fel. Aș dori să mă schimb doar pe mine. Lumea spune că lucrurile ar fi fost la fel, dar eu știu că ei n-au dreptate. Mereu încercăm să schimbăm lucrurile care ne înconjoară și uităm de cauza tuturor problemelor: noi.

Aș vrea să pot să spun că m-am schimbat, dar nu sunt o altă persoană. Dacă aș lăsa totul pentru o singură noapte? Nu știu, depinde ce e în sufletul meu atunci. Nu mi-e în fire să trădez persoanele iubite. Într-adevăr, nimeni nu mai e ca mine. Va fi vreodată simplu? Nu.

Moving on

2011-09-18T01:12:00.001+03:00

Pot să fac multe altele, doar că pare a fi lucrul potrivit. Între timp încerc să mă conving că viața mea nu se termină aici și sunt inteligentă și mă pricep la multe. E impropriu zis „mă conving”, eu știu de ce anume sunt capabilă probleme apar atunci când trebuie să le demonstrez și altora.

Am fost și rămân o persoană ciudată, care nu ține foarte mult la prietenii și câteodată e definiția antisocialului. Nu prea îmi ies din linii, deși împing pe alții să-și lărgească orizonturile. Cu toate că oamenilor le face plăcere să stea în prezența mea, mie nu îmi place să fiu în centrul atenției, nu îmi place să socializez, să fac small-talk și nici măcar să... Mă urmărește gândul că n-o să reușesc niciodată să o duc până în capăt.

În ciuda faptului că îmi pasă mult de lucrurile mărunte, sunt foarte indiferentă în ceea ce privește cursul vieții mele. Sunt absentă în propria mea viață și nimic nu mă poate face să schimb asta. Mi s-a spus pe când aveam vreo 15 ani că sunt o umbră a ce aș putea deveni pe viitor și mă simt de parcă am dezamăgit o groază de lume. Toate așteptările acelea... Până la urmă suntem toți niște puști normali în căutare de ceva care să ne facă viața semnificativă. Doar un pic bulversați de tot ce se întâmplă în viața noastră.

I'm begging you... put your loving hand out, darlin'

2011-09-17T20:00:00.001+03:00

Și se pare că e tot ceea ce fac mai nou. Dar e în regulă pentru că adevărul niciodată nu se cere spus, decât dacă e prea târziu. Nu mă văd făcând nimic altceva, nu cred că am fost vreodată într-o altă postură. Lucrurile s-ar putea să se schimbe, eu nu prea...

O spun cu un oarecare interes să o fac și pe asta. Dacă e ceva mai dezgustător decât să joci jocul cuiva fără rețineri știind că dacă mâine trebuie să o iei din loc o vei lua fără regrete, să-mi spuneți și mie care ar fi acel lucru. Iar dacă tot mă interesează lucrurile dezgustătoare de ce să n-o fac pân' la urmă? Schimbarea e bună. Nu neaparat bună, mai mult necesară, dar e bine și așa.
S-ar putea să fie singurul lucru care m-ar ajuta, doar că nu știam că am nevoie de-o schimbare. Ceva nu sună bine în toată povestea asta.

Să fie norocul meu la cărți care-mi cauzează eșecul aici? Deși după cum am mai explicat odată, nu am noroc la cărți. Știu să trișez. Dar cum aplici asta în ale iubirii? Cum poți să trișezi aici? E oarecum ca jocul de șah, n-ai cum să trișezi la șah. Dacă aș gândi înainte m-ar ajuta să fac o decizie în prezent. Dar dacă alegerea cea mai logică e una care nu-mi convine? O să continui să fac greșeli intenționate ca să pierd un joc care de altfel ar fi fost câștigat. E atât de simplu?

Să fie mai simplu oare pentru cei care se lasă conduși de inima lor? O groază de întrebări și niciun răspuns. O zi absolut normală. A no good, very bad day.

Well, that's my spiel, as the Jews say.

În suflet mi-e toamna...

2011-09-15T00:39:00.001+03:00

Că de altfel vara s-a decis să nu mai plece și mie nu-mi place asta. Lumea e prea alertă vara, iar pe mine m-a apucat melancolia. Parcă nu-mi vine să cred că nu m-am întors și nu tresar când te vad. E o toamnă fără emoții.

De fapt lucrurile nu stau chiar așa, septembrie e al dracu' de greu de suportat și începe să mă sufoce. Parcă n-aș fi știut unde o să se ajungă. Se acumulează în mine o ură de care mi-e teamă. Aș vrea să nu simt nimic. Ar simplifica semnificativ lucrurile. Nu există un buton de oprire?
Ce s-a întâmplat cu mine? Obișnuiam să știu cum să simplific lucrurile. Credeam că nu pot să scap de sub control o astfel de situație, mai ales că mi-e atât de cunoscută că mi-e greață. Se învârte camera cu mine de zici că întorc timpul. Încerc să fac lucrurile diferit ca nimic să nu fie la fel, dar îmi spun că am crescut mult. Nu mai sunt cea de-acum 4 ani. Trebuie să fie diferit.

O caut cu lumânarea și după ce-o găsesc nu mai vreau să-i dau drumul. Mi-ar rupe sufletul în alte milioane de bucățele. De ce oare? Sunt obișnuită să investesc într-o relație de parcă-i o afacere. Non-profit se pare. Vină e la mine.
Puteți să răsuflați ușurați. Nu știți...

A rush of blood to the head

2011-09-14T10:27:00.004+03:00

Nu am decât întrebări la care nu le știu răspunsul, iar ziua când va trebui să mă decid se apropie din ce în ce mai mult. Nu știu cum o să ajung la o decizie, știu doar cum să încep înainte să mi se facă frică și să vreau să mă opresc. Mi-e teamă că toată viața mea se bazează pe o chestie de genul.

Trebuie să fac asta pentru că e normal, pentru că așa trebuie să fac ca să merg mai departe și înainte să mi se facă frică o fac. Un fel de a mă menține pe un drum înainte să mă calce lumea din spate. Știu că trebuie să schimb asta, am știut mereu. Faptul că nu merg pe un drum prestabilit nu înseamnă că nu merg înainte.
Nu pot să cred decât că cineva vrea să-mi arate că nu mă potrivesc cu decorul ales. Am încercat. Poate e nevoie să știu că am încercat. Până la urmă de ce să fiu judecată dacă aleg calea simplă? Nu asta face toată lumea? Dar dacă calea simplă nu e calea pe care trebuie să o urmez eu? Deși nu cred într-un Dumnezeu al tuturor, vreau să cred că fiecare învățătură își are scopul. Nu cred nici în extratereștrii și nici în normalitate. Cred însă că unii oameni vor să fie diferiți atât de mult încât se rup din mediul în care le este destinat să-și trăiască existența. De altfel aceștia confundă a fi complicat cu a fi diferit.

Nu am vrut să-mi fie greu, de asta am ales să schimb câteva lucruri la mine, dar poate exact de asta am nevoie. O provocare care să îmi aducă aminte în fiecare zi cine anume sunt eu. Cineva care să mă accepte așa cum sunt, cu toate că am dreptate mai tot timpul.

1,500 animal species practice homosexuality.
"One fundamental premise in social debates has been that homosexuality is unnatural. This premise is wrong. Homosexuality is both common and highly essential in the lives of a number of species."

"It has been observed that the homosexual couple are often better at raising the young than heterosexual couples."

I rest my case.

I'm diving off the deep end
You become my best friend
I wanna love you
But I don't know if I can
I know something is broken
And I'm trying to fix it
Trying to repair it
Any way I can

Everythings

2011-09-13T19:23:00.005+03:00

Mă văd iar nevoită să scriu. De fapt nu nevoită, dar mă simt de parcă nu-mi fac datoria. Ar fi trebuit să scriu în fiecare zi, așa cum obișnuiam cândva doar că am început oarecum să mă desprind. De altfel sunt sigură că mă voi întoarce mereu aici.
Nu văd de ce n-aș putea să-mi trăiesc viață și să fiu o bucățică din blogosferă în același timp.

*

Pe parcursul acestor zile s-au întâmplat destul de multe cu mine, însă un singur lucru merită menționat. Azi am observat cât de fericită mă fac lucrurile simple, oamenii simpli, toți cei dezgustați de orice nu e imediat. Fericită pentru că nu îmi complică mie existența cu nimic si uneori mă complimentează fără inhibiții pe străzi aglomerate.

Mă plimb des pe aceleași străzi deci majoritatea fețelor pe care le văd îmi sunt cunoscute. Mi se pare că acum am o relație dintre acelea intime cu fiecare personaj de pe străzile acestea. Am ajuns să le cunosc povestea și mă întreb oare a mea e la fel de accesibilă? Nu știu, tot ce știu e că îmi pasă de fiecare persoană cu care ajung să interacționez în vreun fel sau altul. Îmi place să dau, mai mult decât să primesc, iar asta face ca firea mea să fie atât de conflictuală.

Viața merge mai departe. Pe neașteptate.

Lights go out and I can't be saved
Tides that I tried to swim against
You've put me down upon my knees
Oh I beg, I beg and plead
Come out of things unsaid, shoot an apple of my head
And a trouble that can't be named, tigers waiting to be tamed

4 zile mai tarziu

2011-09-09T14:44:00.002+03:00

Nu te întreabă unde-ai fost, te întreabă de ce n-ai plecat încă. Nu-i place când te uiți lung la ea sau când o suni fără să-i ceri în prealabil voie. Când în sfârșit cedează, te întreabă:
- De ce nu ai pe cineva?
- Păi am.
- Cineva care să fie mai real de atât.
Îi zâmbești și spui mai în glumă, mai în serios:
- Deocamdată îmi împart singurătatea în două.
Îți spune că nu cauți dragostea acolo unde ar trebui, iar tu încerci să-i explici, cu indulgență, de ce nu e atât de ușor pentru tine. Nu înțelege. N-a înțeles niciodată totuși tu n-ai putut să n-o iubești.
Încerci să-ți vezi de treabă și ani mai târziu găsești pe cineva potrivit, dar ceva nu merge și tu nu vrei să crezi că se întâmplă din nou. Exact același lucru și cu cât te vrea mai puțin cu atât îl vrei mai mult. Unde va duce asta?

Ea încă mă iubește aproape cât te iubesc eu pe tine
Cam cât îl iubești tu pe el.
Ea încă nu știe că nu mai știi nimic de mine
Crede că-i totul la fel.
Am fost pe la ea aseară să îmi aduc aminte cum uitam de noi.
Și știi ce mi-a spus într-o doară,
Știi ce mi-a spus?
Mi-a spus așa:

Unde cauți tu iubirea, nu știi că e aici?

*

Poate un suflet pereche mă va găsi sau poate trebuie să mă mulțumesc cu cât mi se dă. Da, de fapt cred că am avut așteptări prea mari. Iubirea nu există așa cum e descrisă în cărți, dar asta nu înseamnă că nu pot iubi din tot sufletul. Nu e ce am sperat că va fi, dar poate e exact ce am nevoie.

"Cel mai dureros lucru în dragoste e că sufletul ți-l fură, de obicei, cel ce are mai puțină nevoie de el." - I. L. Caragiale

Save yourself

2011-09-05T13:05:00.003+03:00

We're both pretty sure
Neither one can tell
We seem difficult
What we got is hard as hell

Mi-am adus aminte de o melodie de la James Morrison în timp ce căutam titlul pentru însemnarea asta. Cred că se potrivește foarte bine cu felul în care mă simt acum. M-am tot gândit și-am încercat să o scot cumva la capăt, dar asta fac de vreo 7-8 luni și nu m-a dus nicăieri. Nu-mi place să las lucrurile nerezolvate și nu pot să dorm supărată. Așa a fost mereu. Nu pot să fiu nepăsătoare și nici relaxată când nu știu încotro o iau. Nu știu. Am obosit să fug după persoanele pe care le vreau.

Se spune că nimic nu te poate opri dacă iubești, ei bine eu aș vrea ca cineva să mă oprească. Aș vrea să mă opresc măcar pentru un moment și să analizez situația. De fapt, mai bine nu. Nu mai vreau să analizez nimic. Nu vreau să mă intereseze.

I can't sing myself to sleep
No more

Poate ăsta e felul în care mă pedepsește Universul pentru episodul L., m-a pufnit râsul când mi-am amintit. Se prea poate ca lucrurile să stea într-adevăr așa. Totuși, eu de ce sunt mereu pedepsită pentru toate lucrurile rele pe care le fac?

Could I pay you not to leave?
Să trecem peste.

Something about lonely nights

2011-09-03T17:23:00.002+03:00

Plec de-acasă. Poți să te bucuri. Și sper că e mai bine așa pentru amândoi (îmi dau ochii peste cap).

De ce toți vreți să gândiți pentru mine? E mai bine așa. Mai bine dacă nu facem aia. Știu eu mai bine așa că tu... nu contezi prea mult în luarea de decizii care de altfel te vor influența, dar mă rog.
Cred că nu mai folosește ceaiul de sunătoare, îmi trebuie ceva mai tare sau o schimbare în bine. Nu simt că lucrurile ar fi bine așa cum sunt, dar cui îi pasă? Oricum întrebările mele nu-și vor găsi răspunsul corect. În cele din urmă voi găsi eu răspunsul care-mi convine și-atunci să îndrăzniți să-mi spuneți că n-am dreptate.
Nu, n-aveți dreptate. Eu am dat mereu șansa să mi se demonstreze că n-am dreptate, cu argumente valide și puse bine la punct. Nu sunt din ghetto, nu înțelege slang-ul celor care trăiesc în ghetto așa că pentru mine „nu așa o dai cu mine” nu-mi spune nimic. Nimic mai mult decât un... God, why do I always do this to myself?

Bun. Mă duc să-mi beau mințile puerile cu bipezi, nu cu oameni competenți ca tine. Răspunsul la orice altă întrebare care va urma din partea ta va fi „mă insulți, cum îndrăznești să mă întrebi ceva?”.

Ambiții agresive

2011-09-01T23:52:00.001+03:00

Fiecare dintre noi am avut câte o ambiție care în agresivitatea ei ne rănea atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru. Eu cred că sunt campioană în ceea ce privește ambițiile de acest gen.
De altfel, Emil îmi povestea că orice ambiție are trăsături distructive și că ambiția în sine nu este o trăsătură de caracter pozitivă. Pe atunci nu prea înțelegeam cum cineva ambițios mi-ar putea dăuna mie în vreun fel dar mai târziu am înțeles. Un om care vrea să-și atingă cu orice preț scopul va trece peste orice obstacol, iar nevoile lui vor trece mereu în fața nevoilor altora.

Adesea mă încăpățânez și vreau cu orice preț să primesc ceea ce (cred eu) mi se cuvine. Niciodată n-am răzbit la lumină cu o astfel de atitudine și am pierdut șanse la o viață mai fericită, mai simplă. Asta mă duce cu gândul la faptul că undeva mecanismul meu ciudat s-a stricat, iar personalitatea mea îmi cauzează eșecul.
Urăsc ezitările și totuși nu cunosc persoană care să ezite mai mult ca mine. Sunt precaută totuși reușesc întotdeauna să găsesc singura groapă în care pot să-mi rup piciorul. Ghinion? Soartă? Atitudine?
Poate un pic din fiecare.

Uncertainty is killing me
And I’m certainly not asleep
Maybe I’ve gone far too deep
Maybe I’m just far too weak
And that’s the last place
I want to be the last place

Nu tac, meditez

2011-09-01T15:22:00.000+03:00

Am să-mi propun să scriu în fiecare zi. Un lucru de care trebuie să mă țin. Nu pentru că i-ar fi dor cuiva ci pentru că e important pentru mine.
De altfel nu am nimic de spus, n-am făcut nimic și nici nu știu ce o să se aleagă de mine. Totul s-a complicat până în punctul în care mi-e teamă să acționez în vreun fel. Nu mai sunt sigură pe mine și nici pe ce văd în fața mea. Dacă toată iubirea de acum a fost în imaginația mea nu-mi pot permite să ascult de mine.
E de căcat. E păcat că am ajuns aici când înainte cu vreo 6 luni îmi spuneam că n-are cum să nu țină. Asta trebuie să țină. Aha. Sunt o ființă foarte al dracului, sunt al dracului până și cu mine. Și-acum mi-am adus aminte de Nothing ever hurt like you deși ascultam Skinny love.

I told you to be patient
I told you to be fine
I told you to be balanced
I told you to be kind
In the morning I'll be with you
But it will be a different "kind"
I'll be holding all the tickets
And you'll be owning all the fines

Da. Îmi plac versurile.

Better yet

2011-08-26T13:23:00.001+03:00

După o serie de discuții pe tema „viața mea” mi-am dat seama că e timpul să o conduc singură. Nu poate fi mai rău de atât, pardooon POATE fi mai rău de atât, dar să sperăm că nu va fi.

Astăzi dimineața când încercam să adorm mi-am adus aminte de o ultimă discuție cu Ioana. În momente din acestea caut o persoană vinovată pentru toate relele din viața mea și Ioana e perfectă. M-am gândit că acum aș fi reacționat altcumva. Întotdeauna mi-am dorit să-i dau o palmă. Dar nu ăsta-i răspunsul.
Trebuie să schimb ceva la mine. Mna bine. Îmi văd de treabă.

Healing is difficult

2011-08-26T02:05:00.007+03:00

Thirty five
People couldn't count
On two hands the amount of times you made me stop
Stop and think why are you being such a dickhead for?

M-aș apuca de fumat dacă n-aș avea atâtea persoane în jurul meu cărora să le pese de sănătatea mea. Cred că e o problemă cu standardele mele și mai cred că anul ăsta e cel mai de căcat an. Dacă am crezut că mai rău nu poate să fie m-am înșelat. Aș intra în depresie dacă n-aș realiza că trebuie să mă întrețin singură de-acum încolo și din toamnă mă mut de-acasă. Am timp după. Timp și o groază de bani.

Mă simt de-a dreptul puternică, deși pe bune că m-aș tăia de la gurile de aer rămase. Întotdeauna când mă gândesc la asta prea mult mă apucă un râs. Și-apoi îmi amintesc de „Nu cred că ai fi vrut de la cel mai bun lucru din anul ăsta să-ți zică [...]” și mi se taie (respirația). Îmi tot spun că... gata, peste asta nu pot să trec, nu se poate, după tot căcatul din anul ăsta mă simt de parcă mă înec ad literam într-o mare de căcat și nici măcar nu d-ăla solid. Dar uite că... e foarte adevărat că fericirea te distruge.
Singurul lucru de care mi-e teamă (o teamă nouă. mi-a trecut cealaltă) e că n-o să mai iau oamenii în serios. Adică acum un an credeam că nu există ceva mai rău decât să-ți rămână iubita însărcinată și tu să n-ai cum să fii de vină. Acum dacă mi-ar spune cineva despre asta aș fi:
- Glumești? Sună-mă când a lăsat cineva o ditamai mașină peste tine ca să-ți zdrobească coastele.

8 luni de căcat după căcat, și tot mai vine. Trebuie să întreb sincer... „De ce eu?”
Eu nu sunt un om rău, uneori într-adevăr exagerez și am o gură spurcată dar n-am făcut nimănui rău intenționat. La dracu', am plătit 3 avorturi și nici măcar nu erau ale mele. Măcar de aș fi dat bani pe mine, but then again... eu aș fi dat bani pe prezervative, dar asta-s doar eu. Se pare că e la modă, dacă ești însărcinată sună-mă. Îmi spăl păcatele.
Una dintre astea trei chiar m-a întrebat dacă nu vreau să continui relația. Da, întotdeauna bănuiam că e ceva cu fața mea. În schimb, soluția ar fi următoarea: în loc să plătesc avorturile, mai bine aș plăti actul în sine. De exemplu de 2 ori pe săptămână, de 6 ori pe lună (adică doar 3 săptămâni din 4).
Nu sunt foarte sigură cum mi-ar afecta asta încrederea în sine, dar aș scăpa de aburii ăștia ai mei. Un plus. Iar dacă cineva și-ar manifesta interesul față de mine pur și simplu aș spune că sunt într-o relație foarte serioasă la distanță.
Avantaje până peste cap. Fără jigniri, fără sentimente, fără compromisuri, fără nopți albe.

Mi-am adus aminte de „sunt o capodoperă” în careva zi, acum pot să spun: sunt o epavă. Iar partea rea e că mi-am făcut-o cu mâna mea. Aaa nu, partea rea a fost când i-am povestit la Mako și m-a pupat pe frunte. That's the worst kind. De aici știu că eu o să fiu subiectul bârfelor pe viitoarele 4 luni. Nu de parcă nu eram deja vedeta, dar știi că e rău de tot când dintr-o dată toată lumea începe să-ți dea bacșiș. „Oricum n-are să-i mai folosească pentru drumul până acolo”; „Săraca”; „Chiar îmi pare rău de ea...”; „Ați observat că de fiecare dată pățește ceva? Zici că e blestemată. Eu unul mă duc la biserică și mă rog pentru ea.”
Căcat. Iar mâine mă duc și le spun:
- Vreau să continui relația. (chiar vreau. Dacă e să mă gândesc nu mai vreau nimic altceva decât asta)
Reacția generală:
- Bun, acum spune-mi cum poți fi așa de proastă?

Și sunt proastă. Hai să jucăm cu cărțile pe față. Sunt patetică, proastă și cu următorul adjectiv nu sunt comfortabilă. Toată lumea spune că trebuie să iubești și trebuie să simți aia și aia. Căcat, vreau să fiu lăsată în pace. Când o să iubiți și voi prost și-o să investiți într-o continuă deziluzionare vom vorbi serios.
Acum când vine vorba de minunatele voastre prietene, îmi vine și mie să spun: "Sure, she can suck a bag of dicks but can she cook?"

Good, neither can I.

Healing is difficult
Often results in psychosomatic
I admit to enjoying drugs
They get rid of tension, boredom and static
Hate those adverse side-effects
Forcing the people who love me to scatter
Excuse me for being such a hypocrite
The way I see it really doesn't matter

Why do you cock your head to the side when you look at me?
Why are my skills in bed more important than sanity?

To tell you the truth
I can't believe I love you so much
So much in fact that I don't know whether to weep or wind my watch
I have a sick sense of humor
It amazes me how many points it scores
I'm addicted to vice
My best friends are pushers, my ~~boy~~girlfriends are whores

Why do you cock your head to the side when you look at me?
Why are my skills in bed more important than sanity?

Simple to see why I breathe
No one bothers me completely

Waking up next to you
Your morning breath reminds me of Lucy.
The flies in the front room
Buzz round my head and try to seduce me
If I contract illness
The last thing I want is to pass it to others.
Fucking leaves guilt pangs
When I start forgetting the names of my lovers

Gânduri nocturne

2011-08-25T15:33:00.003+03:00

Is it getting better
Or do you feel the same?
Will it make it easier on you now?
You got someone to blame

Îmi descrie toate relațiile pe care le-am avut vreodată:
„Era de parcă primise un telefon de la un Medici al secolului XX... te rog, fără portrete de-ale familiei mele în care să li se vadă negii, sau te arunc înapoi în noroi. Subvenționez numai tablourile frumoase, când o pictezi pe fiica bunului meu prieten și asociat, te rog, fii drăguț și omite alunița, sau te arunc înapoi în noroi. Sigur că suntem prieteni... amândoi suntem persoane civilizate, nu? Am împărțit casa și masa și băutura. Vom fi mereu prieteni, iar zgarda pe care ți-am pus-o va fi ignorată, de comun acord, iar eu voi avea grijă de tine; voi fi bun și binevoitor. Tot ce-ți cer în schimb este sufletul tău. Un fleac. Putem chiar să ignorăm faptul că mi l-ai dat, așa cum ignorăm zgarda. Ține minte, talentat prieten, sunt sute de Michelangelo care cerșesc pe străzile Romei...”

Mă tem că în timp și supapa mea de eliberare a aburilor s-a stricat. Nu pentru că ar fi veche, dar unele lucruri nu funcționează așa cum ar trebui sau pur și simplu n-au fost făcute să țină. M-am gândit la mai multe rezolvări, dar nici una nu-mi surâde. Mi-e teamă că mi-aș înrăutăți situația și așa precară, dar binețeles totul se reduce în definitiv la faptul că mi-e teamă. Nu vreau să aleg prost și peste 2 luni să cânt P.S. I'm still not over you. Ar fi mai simplu dacă altcineva ar alege pentru mine. Mai simplu, nu mai bine. De fapt sper să pot continua, să pot să trec peste și să continui de unde am lăsat-o. Pentru asta am nevoie de răbdare și ca să-mi controlez ieșirile am nevoie de indiferență.

Vreau să stau în loc un pic, să știu că rămân pentru că vreau și nu pentru că am nevoie neaparat... nu știu ce anume ar trebui să simt.
De fapt, credeam că atunci când va veni timpul voi ști ce trebuie să fac, dar nu am habar. Credeam că oamenii intuiesc ce trebuie să facă, eu în schimb... Mi-e silă. De mine în special și de senzația pe care mi-o dă situația în care m-am băgat. E ca atunci când nu vrei să faci ceva și circumstanțele te obligă. Revin la așa e normal.
Credeam că am alergat destul prin realitate să fiu pregătită de ce urmează.
Prefer să port scutul. Niciodată nu s-a întâmplat nimic bun când nu l-am purtat.
Nu știu.

- Te iubesc.
- Mă bucur.
- Cum?
- Mă... bucur, mulțumesc.

Trist este că mi-am dat seama de gravitatea situație când a fost mult prea târziu, când demult trecuse peste mine.
Da. În fine.

Am mers prea departe, singurul lucru care mă liniște acum este că nu mă întorc din drum. Indiferent ce se va întâmpla. Nu îmi stă în fire să renunț. Când o să fie loc de sentimente o să mi le pot manifesta.

Rambling on

2011-08-24T01:44:00.003+03:00

Nu prea mă pot hotărâ în ceea ce privește însemnările mele. Le citeam pe cele care n-au fost postate și parcă îmi plac mai mult. Nu le-am postat din diverse motive deci n-am cum să înlocuiesc celelalte însemnări. În schimb...
Cum citeam însemnările pe care nu le-am postat niciodată am dat peste unele scrise chiar în perioada Ioana, în vara respectivă. Recent am redescoperit melodia With or without you de la U2 și așa se face că una dintre însemnări avea versuri din melodia asta. Ascultam destul de mult U2 în perioada respectivă așa că nu cred că e nimic ciudat în asta. Mi-am adus aminte și de melodia All I want is you tot de la U2, tot în una dintre însemnările dedicate oarecum ei. Mă gândeam că poate dacă aș fi postat acele însemnări lucrurile ar fi decurs un pic altfel. Mă rog, nu stau să mă gândesc prea mult la asta, n-am de ce.

Treaba cu însemnările astea e că am redescoperit o groază de melodii lente și asta mi-a demonstrat că în momentele când mă simt blue mă urmăresc melodiile lente. Obișnuiam să cred că eu o caut cu lumânarea, dar astăzi când mă uitam peste însemnări căutam ceva amuzant (mă amuză cât de răutăcioasă eram prin 2007), nu credeam că o să dau de melodii depresive, nici nu mai țineam minte că am ascultat melodii de-astea în trecut.
În plus, azi a trebuit să ies din sediul celor de la Vodafone pentru că au băgat melodia Fields of gold de la Sting. Măcar de era Shape of my heart, dar Fields of gold?! Am căutat o oră după alt sediu pentru că n-aș fi suportat 3 minute și ceva de muzică blue. Melodiile lente mă urmăresc. De asta nu prea plec fără muzica mea de acasă, doar că azi dimineață - adică ieri că acum e 1:10 AM - am uitat-o acasă. Am fost la mila tuturor încăperilor în care am intrat și când ai nevoie de Inna și Connect-R ei nu-s de găsit.
În schimb se pare că Heartless de la The Fray catches on. Am auzit melodia până și pe stradă, un puști mai vagabond de felul lui o asculta. Ce s-a întâmplat cu manele pe stradă poluând din difuzorul unui telefon Nokia?

Singura persoană care deși cântă melodii de dragoste nu mă face să mă simt bluesy e Jesse McCartney. Melodia care mi-o place de la el e It's over și n-am nimic când o ascult. Probabil pentru că am ascultat-o de atâtea ori că știu versurile pe de rost și întotdeauna erau adresate (versurile) Ioanei, chiar dacă în ochii ei eram demult moartă și îngropată. *Încă și acum mă amuză când spun asta. E ceva cu mine, așa-i?
Aaa... și cum am putut să uit de Just so you know? Tot de la el. Melodia asta cu toate că nu mă face să mă simt bluesy, mă scoate din sărite. I'm all kinds of stupid. Just so you know...

În cazul meu, faptele nu prea spun nimic despre mine, dar când spun... hmm. Cuvintele nu prea mă salvează, iar când e să fie rău îmi aduc aminte de...

Hands down
I'm too proud for love
But with eyes shut
It's you I'm thinking of
But how we move from A to B it can't be up to me
Cause I don't know
Eye to eye
Thigh to Thigh
I let go

Nu prea cred că există ceva mai rău. Asta și nopțile albe.
Listening to: Giving Myself Away - Faithless
Reading: Shining - Stephen King
Watching: Three To Tango
Drinking: Mexican Strawberry Water

She ain't real

2011-07-31T00:31:00.000+03:00

La început, mi-a fost teamă. Acum încă mi-e teamă, dar s-a instalat și acceptarea. Mi-a fost greu inițial să-mi accept situația, dar cred că pot să trec și peste asta.
Repet, doar cred. Vom vedea cum voi ieși din asta.

Nu știu unde mă va conduce viața asta, dar știu că dacă acum renunț aș face cea mai mare greșeală. Bun.
Îți spune ceva?

And I don't trust you
Cause every time you're here
Your intentions are unclear
I spend every hour waiting for a phone call
That I know will never come
I used to think you were the one
Now I'm sick of thinking anything at all

Am I simply romantically challenged, or am I a slut?

2011-07-24T18:43:00.003+03:00

De când e un semn al frustrării faptul că cineva (eu în cazul de față) nu vorbește oamenii (femeile în special - cică) de rău? Și de când e asta un lucru rău?

M.: “Maybe it’s time I stopped being so angry.”
C.: “Yeah, but what would you do with all your free time?”

Da, într-adevăr sunt o persoană mereu pusă pe ceartă, dar pentru numele lui Dumnezeu n-ați putea să gândiți pentru o secundă? Ar durea? Nu cer multe, doar ca persoana cu care întrețin o relație (de colorate feluri) să mă asculte cu adevărat. Nu mai vreau să vorbesc pereților! Nu mai vreau să mă simt de parcă eu sunt problema când nu eu sunt cea incapabilă să-și depășească condiția.

Ai spus, femeile sunt schimbătoare. Nu sunt hotărâte. Nu știu ce vor. Dar tu știi ce vrei? Odată te cerți cu mine pentru că nu am nevoie de tine, apoi îmi spui că mă fac de rușine, sunt slabă pentru că am avut nevoie de tine și de înțelegerea ta, de sprijnul tău. Pe deoparte știu cum să reacționez, pe de altă parte ești o altă persoană în fiecare zi. E destul o singură persoană. E și prea mult.
Cu tot respectul (de fapt, nu chiar), nu meriți jumate din ce ți-am oferit și m-am înșelat și de data asta (ca și în cazul Ioanei de altfel), nu ești persoana potrivită, nici cea mai bună și nici cea mai deșteaptă pe care am cunoscut-o vreodată. Și cum am mai spus, o fi tăcerea un răspuns, dar e un răspuns de-o crasă superficialitate. În viața de zi cu zi, tăcerea e doar o altă formă de sfidare, semn de impolitețe. Nu mai știm saluta Mr. Stuck Up Your Own Ass?
Tăcerea ar trebui să fie semn al inteligenței, dar nu e cazul să vorbim de așa ceva la tine. Te-ar fi omorât să fi fost acolo lângă mine? Da, mai bine lasă, la urmă urmei tu nu ai nevoie de mine. Înțeleg acum, ce nu înțeleg de ce a fost nevoie să pierdem atâta timp?

P.s. “Fuck me badly once, shame on you. Fuck me badly twice, shame on me!”

L'amoureuse 2

2011-07-23T00:59:00.004+03:00

În ciuda tuturor așteptărilor însemnarea asta dorește a fi despre altceva. Nu m-am plictisit de tema mea obișnuită, doar că (total întâmplător) se întâmplă ca cele două teme să aibă ceva în comun. Așa. Să-i dăm bice.

Să fi avut vreo 16 ani, mereu cu gândul la Ioana, am spus că e cazul să cunosc și pe altcineva (hmmm). M-a influențat foarte mult în această decizie faptul că am vazut-o pe Ioana cu prietenul ei. M-am simțit jignită, rănită. Mă rog, l-am cunoscut pe Aldo și-acum toată lumea știe povestea cu el, dar am omis o parte din povestire (intenționat bineînețeles) știind că va veni o zi când voi putea s-o povestesc.

Tipul ăsta implicat în tot ce-i necurat, m-a dus odată la depozitul în care rezolvau ei treburile. Cam de pe atunci mă scutură frigul când bărbații spun „am o treabă de rezolvat” really now? Doar una? Și e mare? Pătrățoasă? Rotundă? Miroase a iarbă? Seamănă cu cânepa da' e mai... știi tu, sălbatică?
Ca să scurtez povestea, cannabis cât vezi cu ochii.

*paranteză: Și lumea spune că doar proastele pot ajunge cu traficanți de droguri (de altfel dacă întreabă cineva nu recunosc nimic, io?!), dar lucrurile chiar nu stau așa. Nu mă consider mare lucru, dar chiar cred că... eram mică, bulversată, îndrăgostită de Ioana. Ioana e de vină pentru toate astea*

I-am tot pus întrebări despre marfă, când mă întreabă:
- Vrei să încerci?
Răspunsul meu la întrebări neașteptate e (aproape) mereu:
- Cum?

Și am fost tentată, dar am spus NU drogurilor. Bineînțeles că am spus da, drept cine mă luați? (am șters poza cu mine muhahaha) Aveam 16 ani și deja o luasem pe drumul teribiliștilor. Primul semn: eram într-o relație de prietenie (?) cu un bad boy.
În fine, una peste alta, mai țin minte că îl întrebasem când trebuie să o iau razna, dar n-am luat-o. N-a fost mare lucru. N-a fost nimic.

Of. De ce e așa greu să iubești?

Final abrupt.

Nu, nu, nu contează!

2011-07-22T00:49:00.004+03:00

I keep you with me in my heart, you make it easier when life gets hard... except you really don't.

Lucrurile nu sunt mai ușoare, dimpotrivă. Nu cred că a existat vreodată vreun moment în viața mea când am simțit că pot să spun totul cuiva. Nu cred că a existat vreodată un moment în care să mă fi simțit în totalitate în siguranță.

E ușor să revii la un subiect la care eu renunțasem cu câteva secunde înainte. E un fel de... mna, dacă vrei să vorbim neaparat despre asta, hai să vorbim. Bine că alte subiecte importante pentru tine merită dezbătute. Îmi pare rău că o diaree nu-mi zguduie sufletul din temelii și nu pune sub semnul întrebării rostul existenței mele pe această planetă. De altfel, sunt mereu de partea care taie.

Nu pot mai mult și chiar nu cred că merit să se tragă de mine. Sunt extenuată, mi-e teamă, mi-e dor să vorbesc cu tine sau să-ți aud noaptea respirația, dar nu pot să le fac pe toate. Nu mă pot concentra pe viitorul meu în timp ce încerc să-ți fac pe plac. Nu mai pot. Uneori mă întreb dacă s-a meritat până acum, poate tot ce fac e să mă amăgesc. Mereu eu.

We should go to sleep now, you should stay the night
I'll be up to watch the world around us live and die
Lying on the grass now, dancing for the stars
Maybe one will look on down and tell us who we are

Ceva nu fac bine, ceva lipsește, ceva... Îmi dau seama că e cineva pe care iubesc, dar mintea mea e în altă parte. Nu sunt o persoană care-și urmează inima, poate-am fost în trecut dar mi-a trecut repede. Am mereu dorința de simplificare a lucrurilor mult prea complicate sau în care trebuie să investesc prea mult timp, bani, sentimente. Încerc să mă protejez de ceva-ul care m-ar distruge, de oriunde ar veni.

Mă rog, trebuie să concluzionez, dar nu știu care ar fi concluzia. Didn't mean to waste your time, thanks for wasting mine? Nu, mi-a plăcut deci n-a fost o pierdere de vreme. Nu știu... Mereu aceleași probleme în ceea ce mă privește. Incontestabil, problema e la mine! Nu răspund la telefon. Vorbesc urât. Nu sunt atentă la detalii. Nu dau importanță anumitor detalii. Mă enervez din nimic și TOT eu mă supăr. Îngrozitor. Mă duc dracu'... ăsta, la culcare. Noapte bună, nu?

(de aici încolo mai bine nu citiți)

Now I'm sitting here in disbelief
At how it truly broke my heart to have to watch him leave
But he was torn between what he wants and what he needs
They say you love someone enough you gotta set them free
See he was born to leave this country behind
Knew the truth but still he looked me in the eyes and lied
Saying it's time to cut the ties
Time to say goodbye, so he left
But he never never left my, never, never left my mind

If you see him
Will you tell him that I love him?
And if you see him
Let him know I want him back
If he listens, say I'm missing
Everything about him
Make sure you say I'm sweet F.A. (worthless) without him
And make sure you say I lost my way without him
If you see him

P.s. Oh whatever...

The words of the male*

2011-07-18T23:28:00.004+03:00

Declarație de iubire
01 Iunie 2011

„A nu răspunde la telefonul mobil devine tot mai des o adevărată infracțiune.”

Întâmplările de astăzi m-au făcut să mă gândesc la un subiect tangențial. Singurele metode prin care pot comunica cu P. sunt telefonul și internetul. E destul de departe de mine deci nu-mi pot permite, mai ales nu în perioada aceasta, să plec până acolo doar pentru câteva zile. Aș sta mai mult pe drum și cu gândurile ancorate în realitatea de aici. Am responsabilități pe care nu le pot abandona oricât de tare aș dori acest lucru.

Așa că pe măsură ce ne apropiem unul de celălalt simt din ce în ce mai mult limitările conversației prin telefon. Sunt o persoană căruia îi place să scrie ceea ce gândește, dar când vine vorba de conversații face to face vorbesc doar atunci când am o idee, părere foarte concretă. Apoi mi-e greu să verbalizez o declarație de dragoste chiar și în general, prin telefon mi-e imposibil. Ar fi mult mai ușor dacă ne-am afla în același loc.

O fi în apă? O fi aerul? O fi jegul pân' la gât și spațiul mic? Nu știu, cert este că nu-mi mai place să stau acasă. Mi-a plăcut oare cu adevărat, vreodată? Mă doare capul și mă enervează totul. Îmi vine să mă iau de cap și să țip.
E cald. E gălăgie. Nu știu.

N-am mâncat nimic astăzi. Încă 2 zile. Am și uitat când m-am bucurat ultima oară ca vine ziua mea. Dacă s-a întâmplat vreodată asta, cel mai probabil mă bucuram că va fi suc. 20 iulie e o zi ca oricare alta și nu știu ce ar putea să schimbe asta.

„- Aș da o zi din viața mea pentru ca altă persoană să fie fericită în ziua pe care eu o pierd. Mi-aș da toate zilele până când aș rămâne cu o singură zi. Ziua mea. O zi care nu e deloc una fericită. Vezi tu, viața e aleatorie. În momentul în care începi să crezi că viața e o poveste, fericirea nu mai e în mâinile tale. Viața nu e un film.”

Brushing my hair, do I look perfect?
I forgot what to do to fit the mold,
The more I try the less it's working,
'Cause everything inside me screams
No

*Povestea titlului: N-am știut ce titlu să pun. M-am gândit un pic, apoi am pus titlul: „Stări radioactive”. M-am răzgândit, am zis că sună prea... prea. Am deschis Opera și-am dat un search pe google căutând un title generator. Am deschis prima pagină apărută și-am scris Harry Potter. Rezultatul a fost minunatul meu titlu.

Mişcare browniană

2011-07-17T02:17:00.010+03:00

După câteva minute petrecute în liniştea aceea apăsătoare îmi spune încet, accentuând parcă fiecare literă:
- Nu înţeleg de ce...

Parcă toate adunate, stresul şi nervii lăsaseră loc pentru o prefăcută nepăsare. Prefăcută într-adevăr dar infinit mai uşoară de întreţinut decât o conversaţie despre sentimentele mele.
Nu caut motive ca să mă scuz pentru felul în care sunt, mai mult caut să înţeleg. În ziua aia nu mă interesa. În ceea ce-l priveşte pe L., de fiecare dată când alegea să îmi arate ce sentimente adânci îl încercau pe el faţă de mine, alegeam să ignor pur şi simplu spusele lui.
Până de curând (şi câteodată chiar şi acum), am considerat că nu sunt capabilă să întreţin un sentiment. Nu îl las să se adâncească atât de tare încât să poată, în vreun fel, să devină destructiv.

Ani de zile mi-au tot spus, fel şi fel de persoane, cât de norocoasă sunt eu, cât de mult mă iubesc unele persoane şi ce sacrificii ar face unii pentru mine. Vreau să spun că toate acestea nu au valorat nimic pentru că n-am putut la rândul meu să îi iubesc sau să-i apreciez în vreun fel. Asta nu înseamnă că am profitat de ei, nu am făcut asta, doar că indiferenţa mea a fost cauza a multor dezamăgiri. De multe ori le-am spus că nu înţeleg ce vor de la mine şi cred că asta întreb chiar şi în prezent. Nu vreau să rănesc în mod intenţionat pe cineva, caut mereu să înţeleg ce gen de reacţie se cuvine să am şi ce sentiment ar trebui pe moment să simulez.
Nu credeam că există pe lumea asta persoana care să mă anime. Apoi l-am cunoscut pe L., o dezamăgire de altfel după cum am mai povestit. El a fost persoana pentru care mi-aş fi dorit să am mai multe de oferit. Apoi de revelion mi-am promis că anul care vine nu voi rata nicio şansă de a mă îndrăgosti.
L-am cunoscut pe... cum îl chema? Răzvan? Nu ştiu, nu mai ţin mine şi nu vreau să-mi pierd şirul ideilor căutându-i numele prin arhivă. A fost o dezamăgire, o totală pierdere de vreme. De altfel nu credeam să cunosc vreodată o persoană mai insipidă, inodoră, incoloră ca Ioana. Nu, momentan n-am nimic cu ea, ăsta-i adevărul crud. M-am întors din nou la L. pentru că speram să-mi atenueze căderea înainte să realizez că nu am căzut. Pentru asta am o expresie, force of habit. Când realizasem ce fac am zis că nimic nu mă opreşte să plec (din nou) din viaţa lui, uitând că viaţa lui nu este o budă publică.
- Dacă-mi pleci, să-mi pleci de tot...

Dar unde să plec? Eram mereu în două lumi. Nu îndrăzneam să-l părăsesc cu adevărat, chiar dacă nimic nu mă lega de el. Lucrurile se schimbă de astăzi, mi-am spus. Eu nu voi fi niciodată dependentă de nimeni şi nu caut să depind de nimeni, nu am nevoie de nimeni.
Simplul fapt că singurătatea nu mă speria, mă speria. Ce e cu mine? Ia hai să văd ce mai face L. şi-atunci mi-am dat seama. Am fost oare singură cu adevărat? Am avut oare un moment în viaţa mea când nu am avut la cine să apelez? Mi-a spus Emil cândva că e bine să lăsăm întotdeauna un loc unde să ne întoarcem. Fără să-mi dau seama i-am urmat şi acest sfat. Faptul că nu faceam niciun rău era cauza faptului că puteam să mă întorc mereu. Indiferenţa mea era jignitoare şi durea al dracu' de tare, dar niciodată nu le-a anulat niciun sentiment faţă de mine. Eram în siguranţă.

Lungi meditări (undeva în jurul a 10 minute) m-au adus la concluzia că-l urăsc a' dracu' de tare pe Emil ăsta. Motivul pentru care înghit tot mai greu părerile bărbaţilor. Dai de unul ca el şi-ţi strică toată viaţa. Mi-am zis că vreau să fiu indiferentă faţă de el, trebuie să-l confrunt. Nu-l mai văzusem de la memorabila noapte în care drumurile noastre s-au despărţit (nu chiar, dar hai să spunem că e aşa). Oare avea să trezească în mine vreun sentiment de nostalgie? N-a vrut să vorbească cu mine la început, i-am spus că-l înţeleg da' nu mă interesează. Nici eu n-am vrut să-i vând sufletul meu da' m-a prostit că-i caca, îl vreau înapoi. Mă întreabă cu impertinenţă:
- Ce vrei?
Urăsc, de altfel, această întrebare. E stupidă şi demonstrează că-ţi lipsesc cu desăvârşire cei 7 ani de acasă. Cei 7 ani de acasă nu poa' să lipsească de la bărbatul care m-a născut a doua oară.
- Să te scuip între ochi, dar n-o fac că nu-s aşa nesimţită. Acum vreau să-ţi spun că eşti un prost cu pulă.
- Poftim?
- Nu vorbesc clar? Mă înregistrai odată şi vorbesc de parcă aş avea prune în gură, dar cred că sunt destul de coerentă când mă controlez.
- Prost cu pulă, Alexandra?
- Da, ce-are?
- Prost e la genul masculin, implică faptul că am...
- Ai înţeles ce-am vrut să spun.
- Mă tem că logica ta mă depăşeşte în seara asta.

I-am spus într-un final că e un căcat şi s-a anulat ca om în faţa mea. M-a ascultat cu foarte mult calm, apoi şi-a cerut iertare, a explicat de ce mi-a greşit într-un fel în care nu s-a aşteptat niciodată să-mi greşească şi la sfârşit a spus acele două cuvinte: Ieşi afară.
Cu o sprânceană ridicată întreb:
- Te rog?

După ce-am plecat m-am pus din nou pe meditat.
Ce să fac? Ce să fac? Ce să fac? Sunt anulată şi eu ca om. Nu mă mai defineşte nimeni. L. nu mai este. Nu că m-ar interesa. Ce voi face în viitor? Cine sunt eu? Îmi plac femeile? Mă sperie bărbaţii?

Emil spunea (hahahhaha. plină de ironie mi-e viaţa) că ne sperie de regulă oamenii care gândesc ca noi.

Nu ştiam ce să fac, nu ştiam ce e cu mine. Mă săturasem de mine şi de mişcarea mea browniană prin viaţă (cel puţin aşa spunea Emil). Şi-apoi l-am cunoscut pe Pavel.

I stand, you fall

30 Mai 2011
Întotdeauna am presupus că noi doi vom ajunge mereu împreună. Eu credeam că tu eşti persoana care mi-e menită. În parte pentru că orice aş fi făcut tu mereu ai venit înapoi, cumva mereu ajungeam să ne împăcăm. Între timp am cunoscut multe persoane, la fel ai făcut şi tu. Totuşi până acum nici eu, nici tu nu am găsit o persoană mai bună. Nimeni nu ştie să ne facă fericiţi aşa cum ştim să ne facem fericiţi unul pe celălalt.

Credeam că locul meu e acolo lângă tine şi al tău lângă mine. Ar fi fost foarte simplu aşa. Îmi pare rău L., chiar îmi pare rău...

Aveam o discuţie ieri cu P., îi povesteam de o profesoară din liceu, care nu fusese niciodată căsătorită, se întreţinea singură. O femeie admirabilă de altfel, dar totuşi... oare n-a vrut niciodată să-şi lege destinul cu cineva?
Am trecut din subiect în subiect şi la un moment, nu mai ştiu exact ce-am spus, dar P. vine cu întrebarea:
- Vrei să ajungi şi tu ca profesoara aia?

Eu, pentru că mândria mea e măcar la fel de mare ca mine, îi spun:
- Crezi că tu eşti singura persoană care mă vrea?
- Păi atunci, eu mă retrag.

Încercam să gândesc repede ca tăcerea mea să nu divulge nimic din ce n-aş vrea să ştie. Îi spun:
- Dar eu pe tine te vreau.

În clipa aceea totul a devenit realitate. Eu pe tine te vreau. Până la urmă iubirea să fie totuşi un simplu proces de auto-convingere?
Aşa am ales.

Bineînţeles, îmi scrie L.:
Sorry for giving in
Didn't mean to waste your time
Thanks for wasting mine
Could have tried to let me be
Would you just set me free?

P.s. I didn't mean to seem as though I was so ungrateful for all you've done here, for yanking out my... ♥

Întrebări. Ştiinţa răbdării

2011-07-13T22:13:00.004+03:00

Aş vrea ca într-o zi să nu mai depind de nimeni şi nu vorbesc neaparat de partea financiară.

M-am întâlnit astăzi cu David. Din pură întâmplare. A trebuit să mă duc pe jos până acasă (m-am mutat de-acasă) şi am avut ceva de mers. Cum nu mai suntem vecini nici nu ştiam că e în oraş. M-am simţit foarte ciudat, fără absolut niciun motiv. A fost de parcă ani de zile îl ştiam departe de mine (nu doar fizic) şi astăzi mi-aş fi dorit ca asta să nu fie aşa.

Nu de parcă aş putea să uit vreodată povestea noastră, dar se instalase o răceală între noi doi. Am depus un oarecare efort în fiecare zi pentru a închide definit un capitol nu tocmai plăcut din viaţa mea. Astăzi însă mă vedeam în stare să deschid din nou acel capitol, să continui un drum pe care iniţial îl părăsisem. De ce oare facem asta?

Departe de mine gândul că s-ar putea să-l iubesc. Ştiu că nu e aşa. Nu pot să-l iert pentru lucrurile pe care le-a făcut, îmi reamintesc de asta de fiecare dată când am un moment de slăbiciune. Totuşi de ce insistăm să ne rănim din nou şi din nou? De ce e atât de greu să pleci, să renunţi?
Ştiinţific ştim exact după ce criterii ne alegem perechea, dar ce anume ne face incapabili să ne apărăm de cele mai nepotrivite persoane? Aş vrea să existe o explicaţie logică. Răspunsul prostia nu mă satisface în niciun fel. Lucrurile nu pot fi atât de simple.

Chiar şi după atâta timp aş vrea să fi fost posibil, dar ştiu că nu e. Nu va fi niciodată. Nu e persoana potrivită şi nu trebuie să-mi demonstrez asta în repetate rânduri. Mi-am învăţat lecţia. Doar oare cine e persoana potrivită? Şi oare ce e acum e pe termen lung?

Nu-mi place să aştept.
O altfel de variantă...

Bâlbâieli

2011-07-10T12:34:00.000+03:00

E foarte uşor să râzi de cineva care se bâlbâie. Cu toţii am râs de o astfel de persoană. Bineînţeles vorbesc de un bâlbâit cauzat de o afecţiune.

La rândul meu am râs de astfel de persoane având siguranţa (nu ştiu de unde) că aşa ceva nu mi se poate întâmpla şi mie. Eu nu m-am născut cu o astfel de afecţiune. Ba chiar în trecut nu-mi era deloc teamă să ţin un discurs în public. Aveam emoţii, dar foarte puţine. Mâinile nu-mi transpirau şi nu-mi era rău. Aşteptam chiar cu mult entuziasm momentele când toate privirile se aţinteau asupra mea.

Mă mândream cu abilitatea asta a mea de fiecare dată când puteam şi întâmplarea face că pe timpul respectiv aveam o prietenă care suferea de balbism. Nu înţelegeam de ce nu poate să vorbească fluent şi coerent în faţa unui public mai mare de 3 - 4 persoane. Îi dădeam sfaturi (o greşeală penibilă de altfel) de genul „încearcă să-ţi controlezi emoţiile”. Nu era chiar atât de uşor pe cât mi se părea mie atunci, dar aveam să aflu asta pe pielea mea.

Acum doi ani, în urma unui accident, m-am lovit la cap. Accidentul fusese provocat de mine bineînţeles, eram mai teribilistă de felul meu. În primele luni am avut dificultăţi în ceea ce priveşte vorbirea fluentă, dar în timp totul părea să fi revenit la normal. Într-adevăr nu am probleme când conversez cu prietenii, chiar şi când conversez cu vreun profesor atâta timp cât nu am emoţii. În momentul în care intervine emoţia cuvintele parcă se întrepătrund formând mereu alte şi alte cuvinte din tot mai multe litere. Frazele se fragmentează, propoziţiile îşi pierd conţinutul. Reuşesc să scot câteva cuvinte, urmate de o pauză penibilă în care mâinile încep să-mi transpire. Cum emoţiile cresc, cuvintele se pierd încet, încet până când se lasă o tăcere. Una urmată doar de întrebarea nepusă Oare-i retardată?

Aşa am fost eu învăţată să nu mai râd de alţii.

Câteodată. Niciodată

2011-07-06T18:30:00.004+03:00

Am primit un mail în care cineva mi-a spus atât: Te iubesc. Răspunsul meu a fost: Mi-am găsit sufletul pereche?
Apoi mi-am amintit de un alt mail. Unul pe care nu l-am primit.

Lucrurile au început să se complice de prin februarie. Și-acum parcă viața de dinaintea acelei luni nici n-ar fi existat. Sunt o simplă spectatoare al trecutului meu și nu mă mai trece niciun sentiment când îl vizualizez câteodată noaptea, înainte să adorm. Încerc să-mi amintesc fiecare sentiment, dar amintirile lor se șterg. Poate că într-adevăr m-am schimbat.

All of these words whispered in my ear,
Tell a story that I cannot bear to hear,
Just 'cause I said it don't mean I meant it,
People say crazy things,
Just 'cause I said it, don't mean that I meant it,
Just 'cause you heard it

Semnat: Tolstoy

BAC 2011

2011-07-04T20:19:00.003+03:00

Motto: „Fă să fie bine!”

Atât de gol nu mi-a fost mailul de când exist eu pe blogosferă. Dintr-o dată toată lumea s-a cumințit. Dacă știam că tot ce trebuie să fac e să pun o poză cu mine, o făceam mai repede. Acestea fiind spune, vreau să-mi spun părerea despre minunatul BAC dat anul acesta.

Vreau să spun că l-am luat, nu l-am picat și mulțumesc că m-ați tot întrebat în legătură cu rezultatele. N-a fost cel mai bun examen din viața mea și nici n-am fost în formă, pe scurt, dau vina pe sistemul nostru de învățământ. În primul rând pentru că n-a fost corect examenul, oricât de mult a încercat ministrul învățământului. Despre cum s-au desfășurat evenimentele voi scrie atunci când nu mai contează, acum prefer să tac. E mai sigur.

Pentru oamenii care spun că țara asta se duce, și-acum citez, „pe pulă” vreau să-i rog să se uite în oglindă. Se pare că în mulți care au dat acum nșpe mii de ani bacalaureatul a crescut mândria. N-aveți de ce iubițeii mei pentru că pe vremea voastră bacul a fost ușor, s-a putut copiat, profesorii nu erau panicați, iar la examene nu te stresa un dispozitiv cu o privire insistentă de care nici respira bine nu puteai că se aburea. Ipocrizia s-a acutizat în această perioadă, așa se pare.
Țara nu se duce pe niciun organ genital, situația așa a stat mereu doar că, din nou o spun, s-a putut copia. Acum dacă din 50 de licee, doar unul a avut curajul să fie mai indulgent a fost bine.

Vă rog, chiar nu vreau să aud părerea voastră despre bacalaureatul acesta decât dacă ați dat anul acesta. În rest, tăcerea e de aur, iar mie nu-mi fierbe apa-n cap.

O seară plăcută

Iubiri inocente

2011-07-01T22:42:00.004+03:00

Știu că vă asaltez deodată, nici nu mai știți ce să citiți, dar vreau să mai povestesc un pic despre Pavel. În caz că vă întrebați unde-am povestit eu despre el: Păi, l-am descris mai detaliat în însemnările pe care nu le-am publicat. Sunt nebună, nu proastă. Așa.

Postarea asta va fi publicată pentru simplul fapt că nu e nu știu ce. Mă întreb oare unde greșesc? De fapt știu unde greșesc, doar că nu pot să mă schimb. Nu vreau să mă schimb. N-am de ce. Nu pentru el, nu pentru nimeni.

Eu cred că... Mă duc să beau.

Mda. N-a fost să fie despre Pavel.

I know ya missed me

2011-07-01T20:29:00.003+03:00

Nu de parcă n-aș mai fi scris și nu e de parcă n-am ținut la legăturile mele cu voi, dar totuși. Ce vroiam să spun?
Așa. A mai trecut o lună. Am mai scăpat de griji. Încet, încet s-a aplatizat și teroare. Nu vă spun ce nenorocire credeam că o să mi se întâmple că nu-i cazul. În schimb, vreau să vă spun de pe acum. Am o surpriză pentru voi. Dacă totul merge bine, vă așteaptă duminică seara între orele 8:00 - 24:00 (nu sunt sigură încă).

Curioși?

^♠

Noi

2011-06-20T01:59:00.001+03:00

You smiled somewhere
And our lives changed
I found I could share
The things I never could say

Totul s-a schimbat. Într-adevăr. Ceva s-a schimbat și în mine. Și cum s-o spun fără să sune aiurea?

Sunt unele lucruri pe care nu le pot pune în cuvinte. Mă simt foarte liniștită când vorbesc cu tine și parcă niciodată nu m-am simțit atât de sigură. Nu e totul perfect și parcă uneori nu cred că vom reuși. Însă azi mi-am dat seama că nu contează atât de mult destinația noastră. Călătoria până la destinație va fi cel puțin... life changing.

Sentimentele mele nu sunt puține. Uneori contradictorii dar au aproape întotdeauna aceeași intensitate. Acele cuvinte care altă dată îmi rămâneau în gât și formau un nod, își găsesc cumva o formă în care să fie exprimabile. În tot acest timp căutam o provocare, cineva care să-mi aprindă intelectul în loc să-l ucidă cu fiecare cuvânt. Ești cineva care ascultă, nu doar aude. Și cel mai mult te urăsc în momentele în care mă obligi să mă confrunt cu realități pe care am avut grijă să le ignor pe cât posibil.

E bine. M-am îndrăgostit și chiar nu credeam că o să te vreau atât de mult. Nici nu știu ce-aș putea să spun mai mult de atât? Oricum nimeni nu poate să înțeleagă în afară de noi.

You don't fold, you don't fade
You've got everything you need, especially me
You've got it all
You make the call to make my day
In your message say my name
Your talk is all the talk, you've got it all

Going just to stay sane

2011-06-15T18:17:00.003+03:00

Cineva mi-ar da dreptate.

Încă nu m-am pus la învățat deși se cam face târziu. Nu am răbdare, gândurile îmi stau în altă parte și undeva... nu mă interesează. Parcă drumul spre continuarea vieții mele ar putea fi abordat și altcândva decât acum. De câteva zile stau. Nu sunt nedumerită, cazul meu nu e unul legat în vreun fel de adolescență. Cred că mi-am lăsat adolescența acum mulți ani și visele au rămas nehrănite.

Nu sunt o persoană naivă. De altfel uneori naivitatea are un infinit, dar nu și în cazul meu. Demult pregătesc această metaconcluzie. Ideea am avut-o de când am început să scriu, parcă acum nu mai văd rostul să amân momentul.
Nu am plănuit să mă îndrăgostesc, dar e atât de urâtă și incurabilă dragostea asta că n-am putut să-i rezist. Am căutat-o trebuie să recunosc asta. Firea-mi curioasă, cât și mândria-mi fără margini nu mi-ar fi permis niciodată să stau cu mâna-n sân și să mă plâng că-s urâtă și nu mă vrea nimeni.

Orice ar fi de capul acestei iubiri, dezamăgirea nu mi-e străină, n-o urăsc și-o aștept cu brațele deschise. Dacă e cazul să vină, va veni. Mereu aduce cu ea o lecție de viață și întărește nodurile prieteniilor care de altfel s-au cam uzat.
Întrucât eu sunt oarbă în dragoste (știu ce-am spus despre naivitate. Cred cu tărie că aceste două noțiuni nu depind una de cealaltă), mă pot aștepta la orice. Între timp încerc mereu să-mi demonstrez că merită efortul.

Ce să mai spun? Povestea lui Tolstoy trebuie să se termine. Nu vreau să-l car în spatele meu o viață întreagă. Nu vreau să-l pierd. Mi-a definit existența, a făcut din mine ce sunt acum. Mai multe explicații, mai târziu.

I wanted love, I needed love,
Most of all, most of all
Someone said true love was dead
And I'm bound to fall, bound to fall
For you
Oh what can I do?

Spare me. Break me

2011-06-14T22:48:00.001+03:00

Am mai scris, dar nu aici. Oricum n-am mai scris cu frecvența cu care o făceam în trecut. Nici n-am timp și nici inspirație. De cele mai multe ori mă uit cu o privire goală la...

Parcă ceva lipsește și totuși, nu mai e nimic aici pentru mine.

I just wanna be there
When you're all alone
Thinking 'bout a better day
When you had it in your bones

P.s. This could be the end.

Momente intime

2011-06-02T11:13:00.000+03:00

Probabil nu e potrivit, dar e ce trebuie să fac.

Nopți albe

2011-05-28T10:59:00.000+03:00

N-am dormit bine de o groază de vreme și situația se înrăutățește. Nu știu de ce. De vreo două zile îmi tremură mâinile și cam de tot atâta timp nu mai înțeleg ce simt. Nu pot să-l fac să înțeleagă că sentimentele mele sunt în joc acum.

Te urăsc astăzi.

Primăvara începe cu tine

2011-05-20T14:32:00.001+03:00

Sunt obișnuită să fug de probleme. Ce să-mi faci? Atât că problemele mele întotdeauna mă ajung.

Încă o zi fără tine, într-o clipă a trecut
M-am învelit cu iubirea, cea uitată-n așternut,
Camera mea e prea mare dacă nu ești tu în ea,
Luna ți-a întins scara ei de vis,
Haide vino în lumea mea

Înghețată cu Big Bang Theory. Hmmm.

”He who angers you conquers you”

2011-05-19T23:43:00.000+03:00

Bineînțeles a trebuit să-mi aduc aminte de citatul ăsta. Acum m-am calmat deși s-ar putea să mă fi ajutat calmantele. Tastatura încă scrie. Eu încă respir. Nu că aș intenționa să mă tau de la gurile de aer rămase.

Mă gândesc la el, mă gândesc la Ioana. La Ioana nu pentru că mi-e dor de ea, chiar deloc, ci pentru că analizez greșelile pe care le-am făcut în trecut. Îmi sunt familiare unele cuvinte, reacții. Încerc să găsesc un fel de a reacționa, un tipar în marea de haos. Trebuie să recunosc că e obositor. E obositor să gândesc totul, să explic absolut fiecare cuvânt ca nu cumva el să fie inversabil. Cuvântul, nu Pavel.

Mi s-a făcut somn în sfârșit. Am plâns destul cât să-mi ajungă pe toată săptămâna. Mă trezesc devreme.
...

În momentul în care am simțit că... nu mai pot, mi-am adus aminte de cum a plecat L. din viața mea și nu l-am putut opri. Apoi mi-am adus aminte de o discuție cu psihologul meu. Îi spusesem că atunci când mă enervez foarte tare, mă simt într-un fel de parcă aș avea un atac de panică, dar nu e. Pur și simplu îmi pierd controlul. În acel moment nu mă mai gândesc la cum o să mă afecteze pe termen lung ceea ce spun și fac. De cele mai multe ori, atunci când cineva mă exasperează plec. Știu ce pierd, mereu am știut. Mi-a spus:

- Încearcă să nu iei o decizie de acest gen în momentele acestea. Poruncește-ți să stai locului. Nu mereu ne putem controla instinctele, dar în momentele în care nu suntem în control singura voce pe care o auzim este cea interioară. O auzi mai clar ca niciodată.

Chiar nu știe de câte ori mi-am poruncit să stau. Cum ar putea la urma urmei? Mi-am jurat că n-o să iau o astfel de decizie când sunt sub presiune. Și astăzi când n-am mai... mi s-a întunecat privirea, mi-am adus aminte din nou de melodie.

Ca un fel de continuare. Aș vrea să-mi spui măcar o dată să stau. Să stau pentru că ai nevoie de mine. Dar nu ai. Aș vrea să ai. Aș fi vrut să mă înțelegi.

Ei care privesc
Nu pot cuprinde-n mintea lor nimic
De ce mai stau și mă alint?
De ce zâmbesc și mă prefac că înțeleg când spui cuvinte dulci?
De fapt nu înțeleg nimic
Tu vrei să fugi de fapt
Tu vrei să se termine acum
Iar eu incerc ca un nebun să te opresc
Ca un nebun incerc să te opresc

Stai, nu poți să pleci așa

Am murit demult

2011-05-19T15:33:00.000+03:00

Am investit prea mult timp în ce a fost între noi. Chiar dacă pentru tine nu era nimic, chiar dacă totul a trecut. Eu rămăsesem acolo. Totul se terminase și ceva din mine a înțeles asta doar că nu-i dădeam ascultare.

Ești tot ce vroiam.
Însă nu mai știu ce vreau acum. Ceva e foarte greșit.

Stai, nu poți să pleci așa
Stai, fără să-mi lași ceva
Stai, nu poți să pleci așa
Ești tot ce mai am...
Ești tot ce mai am...

Have you seen Kay?

2011-05-18T15:19:00.004+03:00

Oamenii sunt ciudați, cum am mai spus, pentru mine sunteți la fel de ciudați toți. Capricornii în special, dar asta are o explicație logică. Am tangențe doar cu persoane care sunt de aceasta zodie sau cu vărsători, dar acum nu e cazul să vorbesc despre ei. Așa, unde eram?

Capricornii. Mă enervează faptul că sunt inconstanți și un pic ipocriți până la pfoai... Pavel e și el un inconstant ca și restul capricornilor (chiar dacă acum generalizez. E ca la fizică, o aproximare destul de bună), doar că Pavel ăsta poa' să fie insulița din mijlocul oceanului. Totul se mișcă în jurul lui, iar el (oarecum) stă pe loc. Ce înseamnă asta pentru mine? Azi știu ce vrea, știu exact unde e. Mâine el e oceanul, valurile ce vreți voi și eu am ajuns pe insuliță, dar tot nu-l înțeleg. Nu e o noutate pentru mine, să nu înțeleg o persoană. E ceva absolut obișnuit, doar că acum chiar mă străduiesc.

Nu înțeleg de ce i-a luat atât de mult să realizeze că într-adevăr vrea o relație de la mine. Știu că unii oameni testează terenul înainte să pășească pe el, doar că la mine that's the catch. Nu o să mă mai port cu tine așa cum m-am purtat la început niciodată. Încerc la rândul meu să întind coarda, chiar să o rup dacă e cazul. Se mai întâmplă să-mi dau cu ea peste gură, dar e important să știu ce fel de persoană ești. Am și eu un orgoliu sănătos așa că dacă m-ai dat la o parte o dată sugerez (de regulă) să nu mai cauți să vorbești cu mine. E prea comfortabil pentru tine așa. Din păcate, fac și excepții. Am făcut, mai exact, dar mi-am dat seama că am greșit. De fapt sunt într-adevăr nervoasă pe acea persoană și simplul fapt că încă e (într-un fel) în viața mea mă jignește, îmi ciobește orgoliul.
Așa că acum țin să-i spun: „Sunteți ca acel metal neasemănat, conte... prezența voastră are darul să aleagă, conte.”

Asta vine din faptul că mi-e (undeva acolo într-adevăr) teamă că o să rămân singură, fără persoane care să mă înțeleagă din lumea asta. Totuși mă deranjează faptul că am fost respinsă, cred că nu există persoană care să nu fie rănită de o astfel de experiență. Închid ochii și trec mai departe. E felul în care trec peste micile dezamăgiri. Sunt o persoană puternică, nu la fel de puternică pe cât aș dori, dar am avut curajul să-mi urmez inima. Puteam foarte bine să plec.

M-am schimbat foarte mult și mă bucur că l-am cunoscut pe Pavel acum.

*

În rest mi-e cam teamă de ce va urma, de schimbări. În viața mea sentimentală, nu vorbesc de altceva bineînțeles. Cu Pavel lucrurile sunt destul de clare, cu restul personajelor nu știu. Cred că ar fi mai bine să iau o pauză de la prieteni.

Now I'm sitting here in disbelief
How it truly broke my heart to have to watch her leave
But she was torn between what she wants and what she needs
They say you love someone enough you've gotta set them free

Dead wrong

2011-05-15T11:13:00.000+03:00

O zi care începe prost nu trebuie neaparat să se termine prost. Așa că aleg să mă deconectez devreme de lumea virtuală. Nu credeam să vină ziua când mă voi simți mai comfortabil în realitate. Uite că probabil tot ce trebuia să fac era să cresc un pic. Sau mă rog...

Asta și faptul că mi-am făcut norma de greșeli și aici, în lumea în care cândva îmi găseam refugiul. Mă enervez aiurea, știu asta. Sunt niște nimicuri peste care ar trebui să pot trece ușor. Dar câteodată nimicurile astea activează o serie de frustrări pe care le-am îngropat adânc. După atâta timp în care am încercat să par persoana care nu sunt...

Are o vorbă Pavel: Ce să zici și tu?
Normal. Dacă e una tre' să fie toți.

Vulnerabilitate

2011-05-14T21:16:00.000+03:00

De câte ori ai venit la mine și n-am știut ce să fac? Nu mă pricep prea bine la manifestarea sentimentelor mele, cumva-mi rămân blocate în gât. Încerc să mă comport în felul în care ar trebui, în felul în care te aștepți tu să o fac, dar mi se pare că totul e foarte artificial. Nimic nu vine din impuls.

Mă irită vulnerabilitatea ta. Și a altora în general, dar cu tine aș vrea să fi fost ceva diferit. Nu știu dacă ce-am simțit a fost vreodată adevărat sau dacă a fost o concluzie logică. Poate am premeditat totul. Am făcut pașii exact așa cum scrie în carte.

*

Știu prea multe despre mine probabil de asta nici nu mai știu mare lucru. Sau poate și asta se datorează crizei mele de personalitate. Nu cred să fi fost vreodată atât de implicată în ceva așa cum sunt cu Pavel acum. Probabil (mai mult ca sigur. bine, nu foarte sigur) pentru el nu reprezintă cine știe ce fiind obișnuit cu altceva, dar eu sunt cu adevărat mulțumită de mine. Acum mă văd altcumva. Nu mai sunt un individ în căutarea identității sale ci un individ care și-a găsit identitatea și nu i-o cam place dar pe măsură ce se acomodează cu ea își dă seamă cât de potrivită e. Ei, nu spun că a contribuit el foarte mult la asta, dar mi-a arătat ce anume îmi doresc cu adevărat.

Nu știu cât va ține, cert este că aș avea nevoie de monotonie și de-o viață fără drame, pe moment cel puțin. Lucruri pe care mi le oferă din plin până acum. Nu știu...

Somnul e mai dulce cu tine.

De ce nu mă mir?

2011-05-14T18:29:00.001+03:00

Verificam un blog căruia, mai recent așa, îi făcusem reclamă și da... am recunoscut ceva ce credeam că-ți aparține ție. Credeam prost și cu asta ai pierdut, yet again, toată încrederea mea. Nici măcar nu avusesem așa multă, acum parcă-s la minus și mă mai și dezgustă toată treaba asta. În fine.

Nu trebuie să-mi pierd concentrația, din păcate răbdarea mea nu mai e multă. E din ce în ce mai clar că singura persoană în care pot să am încredere sunt eu și cuvintele n-au valoarea. Nu poți să cunoști o persoană pe cât ai vrea nici dacă o întâlnești în fiecare zi, ce să mai spun când distanța e atât de mare? Concluzionez că încă nu știu mai nimic despre tine și interesul îmi scade treptat, iar apoi îmi revin. Nu știu dacă și de data asta se va întâmpla la fel, nu știu dacă am suficient timp să sacrific pentru o conversație în care să-ți aduc la cunoștință că pur și simplu știu. Nu sunt proastă și mă deranjează că ai impresia asta. Asta este.

Azi nu am chef și da, e după cheful meu acum. Azi învăț și mă uit la seriale până târziu, cu șase sticle de Bacardi Breezer lângă mine. S-a ieftinit de altfel, nu știu de ce, nu-s expirate. I double checked.
E târziu. E soare. Mă duc să învăț.

Rezultate neașteptate

2011-05-13T23:30:00.001+03:00

Mine is not a new story.

Cred că într-un fel m-am obișnuit cu oamenii, prietenii mei. Nu mă las ușor impresionată deci dezamăgirile s-au rărit. Ce aș putea să spun acum? Nu mă interesează absolut deloc felul în care lucrurile își vor găsi capătul. Mi-am promis că o să îmi controlez mișcările, o să spun exact ce vrea lumea să audă de la mine și oarecum opusul a ceea ce gândesc. Nu prea mi-a reușit astăzi pentru că... nu știu, cumva atâta ignoranță și prostie e greu de trecut cu vederea. E greu pentru mine să nu fiu drăguța care te trage pe tărâmul realității. Oricum trebuie să continui cu controlul reacțiilor mele.

Astăzi nu m-aș fi așteptat la altceva și totuși a fost o oarecare surpriză. M-am simțit aproape jignită și-apoi în loc să mă enervez, m-a pufnit râsul. Did I really lose my way or are you afraid?

Cred că un pic din fiecare și acum nu mai doresc să mă întorc la ce a fost. Eu am ieșit din acea lume, nu mă mai întorc. Mi-am înfipt picioarele în pământ și mă țin de tot ce înseamnă realitate imediată. Nu sper în povești și chiar nu mai contează...

Până la urmă nici nu mă așteptam la altceva și cum capitolul Tolstoi s-a încheiat, urmează doar o metaconcluzie. Eu, personajul.

Mă gândeam că...

2011-05-12T18:42:00.000+03:00

Ar trebui să scriu. Nu de alta dar îmi scade traficul. Glumesc, nu că aș avea așa ceva în primul rând => nu-mi scade nimic.

Nu că n-aș avea timp să scriu, nu pot spune că mă omor cu învățatul, dar parcă îmi lipsește ceva. Nu vorbesc doar de inspirație. Altceva.

De ce nu chiar așa?

2011-05-07T16:15:00.000+03:00

When I push the sheets away from your face
And watch you sleep all day here
And when I push you away
And say you simply cannot stay here

And it's all love, all love
It's all love, my stupid love

Obiceiurile vechi mor greu

2011-05-05T16:22:00.002+03:00

Orgoliul meu nu e atât de mare dar e fragil așa de felul lui, nu e cazul să forțezi nota. De ce trebuie să încerci marea cu degetul ca să mă crezi că e sărată?

Nu e singurul bineînțeles, cunosc o mână de persoane de acest fel și într-un fel îi înțeleg, dar trebuie să mă înțeleagă și ei pe mine. Cu mine nu merge. Sunt al dracului știu, dar am învățat că trebuie să cedez câteodată. Îmi calc pe orgoliu și-mi cer iertare, încerc să fac tot ce-mi stă în putere ca să-mi repar greșeala, dar hai să nu exagerăm. Tot la fel de ușor îți arăt unde îți e locul.

Așa. Și un sincer la mulți ani, iubire.

Ți-am mai spus odată, ți-o mai spun dacă mă lași

2011-05-05T00:15:00.002+03:00

Te iubesc.

Și atunci m-am întors

2011-05-03T20:15:00.000+03:00

„Plecând, îi auzeam râsul prin toate sălile prin care am trecut.”

Ce să fac? Aș prefera să nu descriu ce simt, să nu vă spun din nou cum stă situația. Mi-e prea greu să recunosc că încerc din greu să fac lucrurile să meargă. Mi-e scârbă că trag de mine și îmi întind principiile de parcă ar fi niște corzi. Credeam că sunt mai rigidă de atât, că mă respect și pot să fac pe alții să mă respecte. Așa e, pot.

Cum stă de fapt treaba? Vreau atât de mult să meargă încât renunț la anumite lucruri, încerc să... E povestea cu Ioana all over again și sunt fericită, sunt dar... de ce nu pot să fiu eu? De ce trebuie să renunț la mine ca să mă accepte cineva? Și îmi aduc aminte de ultimul lucru pe care mi l-a spus Ioana. Eu sunt singura care are ceva de pierdut. De ce trebuie să fie mereu așa? De ce trebuie să accept eu că nu poate să fie altfel? Lucrurile așa sunt destinate să fie.
I'm just not the same. Dacă nu a mers cu Ioana, nu o să meargă nici acum. Oricât de mult aș trage de mine, oricât de mult aș sta să-i înghit căcaturile.

De ce e așa de greu să mă vezi pe mine? Nu sunt restul. Știu că-mi doresc asta mai mult decât îți poți imagina. Știu că... nu vrei să fiu rău sau să mă jignești. N-o să reușesc. Cred că nu în asta constă viața. Ar trebui să lași de la tine.

It's always times like these
When I think of you,
And wonder if you ever think of me

Why am I doing this to myself?

2011-04-27T18:00:00.001+03:00

Voi o mai țineți minte pe Ioana? Eu nu. Nu mai știu nici cum arăta sau mirosea. Se pierde totul atât de repede, parcă nici n-ar fi fost acolo. Nu vreau asta, n-am vrut niciodată să o pierd și așa. Parcă amintirea ei se pierde în întuneric. Acolo nu mai sunt în control. Acolo nu mai sunt eu.

Nu mai țin minte cum arată și totuși tot ce ar trebui să fac e să o caut pe Facebook. E la Friends. Atât a fost întotdeauna, iar eu n-am fost niciodată sigură pe mine. Nu pot să fiu eu. Nu pot să spun ce cred pentru că aș pierde totul. Ce mă oprește? De ce ar fi rău să rămân singură? N-ar fi rău, dar ar dispărea și acel pic de normalitate adunat de-a lungul anilor.

Nu mă îndrăgostesc ușor pentru că îmi repet mereu: Nu te iubesc. Ajută foarte mult, mă cam cred după prima săptămână. Asta a fost problema cu Ioana, țineam la amintirea ei, la faptul că o iubesc. Acum mai puțin. A fost singura care îmi zguduia echilibrul și-acum nu sunt foarte sigură că mai caut pe cineva care să facă asta. Nu sunt foarte sigură că pot să o fac. Nu știu dacă voi putea vreodată să-mi dau drumul. Nu știu dacă voi scăpa de frică.

Dulcele stil nou nu funcționează chiar așa de bine pentru mine. Cred că o voi lua la fugă imediat ce situația va deveni mai tensionată. Mereu mă întorc la Alexandra, dar ea e... altceva. O relație care nu mă sufocă, nu-mi face rău și nici nu-mi dictează un ritm normal.
De ce sunt atât de nesincronizată? Și de ce nu poți să vezi că ești absolut normal? Tipic în situații tipice. Un pic peste mediocru.
Nu pot. Cred că n-am putut niciodată, dar am încercat. Îmi pare rău.

Uneori e greu

2011-04-26T01:40:00.000+03:00

Nu pot să scriu când mi-e bine. Asta nu înseamnă că prefer momentele când lucrurile nu merg cum mi-aș dori. Când mi-e bine scriu mai puțin, am mai puține de spus.
Nu știu ce se întâmplă cu mine, știu doar că aproape am uitat cine sunt. Am uitat cum e să vrei să iubești, să cunoști, să fii fericit chiar și pentru o secundă. Am uitat că oamenii din jurul meu sunt oamenii de care am nevoie. Cei care mă motivează să continui.

I'm falling hard for you.

The damage a woman can do

2011-04-24T04:04:00.001+03:00

Mi-a trimis mesaj de sărbători. Mă rog, probabil a trimis mai multor persoane, dar contează că mi-a trimis și mie, iar asta m-a făcut să mă gândesc la ea. Mi-am adus aminte de melodia aia a lu' Smiley, Dream girl, dar am spus că n-o ascult. N-am vrut ca toată ziua să fie despre ea. Așa că n-am ascultat melodia.

M-am pus să fac curat mai târziu, doar ca să mă gândesc la altceva și maică-mea făcea de mâncare în bucătărie cu radioul pornit. Nu pot să descriu senzația pe care am avut-o când am auzit melodia. Încă rana nu e vindecată și mă doare de fiecare dată când ceva ajunge la ea, dar mă străduiesc. M-am străduit tot timpul acesta. Acum ascult melodia.

Because I'm sitting alone drinking alcohol. Mi-am culcat puiul pe la 12 și ceva, iar eu mi-am continuat ziua. Demult nu am mai stat până la ora asta. E 4 dimineața. Mi-e dor de ea. Și iubirea mea nu vrea să se împlinească. Nu știu ce fac...
Mi-e somn.

I'm losing my grip

2011-04-22T00:56:00.003+03:00

Se întâmplă o dată pe lună și ține de la 3 la 5 zile. Nu, nu vorbesc de menstruația mea. E perioada aia în care după atâtea săptămâni goale mintea mea se satură. Devin din ce în ce mai iritată, mai agresivă. Până când dau pe cineva cu capul de orice îmi stă la îndemână. Atunci mă descarc cu adevărat.

Simt că asta va deveni o problema mare. Plânsul era o parte foarte importantă din viața mea, mă echilbra atunci când lucrurile o luau razna. Cât timp am reușit să plâng nu am intrat în depresie. Mă ține departe de... hai să le spunem pericole. Mi-e de-a dreptul frică de ce pot păți dacă nu rezolv problema asta. Poate că nu intru în depresie, sunt destul de antrenată (din păcate) ca să știu ce să fac în caz că o iau la vale. Îmi dau seama când ceva se schimbă. Dar dacă nu scap de tensiunea care crește de ceva timp în mine... o să mă regrete Pavel.

Evident că el e problema mea, e motivul dezechilibrării în primul rând. El face din zilele monotone zile extraordinare. Unde sunt zilele de singurătate? Nu mai pot să stau singură fără să mă simt vinovată că nu răspund la telefon. Eh, te gândești să mă suni când mă holbez în gol la tavan.
Nu mă înțelegeți, nu cer asta de la nimeni, dar am nevoie de singurătate. Mă prefac majoritatea timpului că totul e bine, că am ceva de spus. Zâmbesc. Socializez. Mă cert. Mă distrez. Beau. E atât de bine să mă închid într-o cameră și să-mi dau drumul. Nu pot să fiu eu în afara casei. Pot doar să imit oamenii, însă fericirea nu are imitație. Normal că după atât de mult căcat la sfârșitul zilei mă simt golită de absolut orice sentiment.

În fine. Azi am reacționat nașpa la ce mi-a zis Pavel. Probabil că în orice altă zi n-aș fi spus nimic, dar nu știu cum dracu' mă prinde așa. Exact în cea mai nepotrivă zi, fraza cea mai nepotrivită. Evident că fiara din mine s-a dezlănțuit. O iau razna.

Mie nu-mi pasă. Eu sunt cea care nu dă doi bani pe felul în care va decurge relația asta. Eu sunt cea care stă cu pizda la soare așteptând să pice... Nu știu, bunul Dumnezo. Înțeleg că sunt mai rece decât ce-a cunoscut el până acum. Țin oamenii la o distanță sănătoasă. Dacă stai prea aproape sunt prea transparentă. Nu pot să mă prefac cu tine la 5 cm de fața mea.
Mă deranjează că nu vede cât de ușor poate să mă rănească. Nu vede cât de mult înseamnă pentru mine. Nu știu să o arăt, nu pot să i-o spun. Poza lui e fundalul telefonului meu și aș vrea să-l sun dar nu știu ce i-aș putea spune sau nu vreau să-l deranjez. Știu că e un pic fucked up, dar nu știu ce altceva aș putea să fac.
De fapt, cred că motivul pentru care-l țin la depărtare e teama că odată ce-a plecat totul se va întoarce la cum a fost. Un altfel de gol.

Cum o să... O să mă înțelegi vreodată? Fără să fii expeditiv. Îmi vine să țip. Cine poate dormi așa?

Basically, I wish that you loved me.

Waiting to exhale

2011-04-20T23:48:00.003+03:00

Cum sail away with me.

Dacă întreabă cineva de ce nu răspund la telefon mă prefac că nu am auzit întrebarea. Standard procedure. Niciodată nu dau răspunsuri clare la întrebări care mă scot din sărite. Nu e clar de ce nu răspund la telefon? De ce trebuie acțiunea asta analizată atât de profund? Din punctul meu de vedere totul e limpede. Am treabă. Nu am chef. Nu vreau să te aud. Nu pot să răspund. Extraordinar de multe opțiuni, așa-i?
Știu de karma așa că nu-mi mai spuneți mie că toate astea se vor întoarce împotriva mea. Sun înapoi când timpul, locul și starea îmi permit. Nu e chiar când vreau eu. Nu e de parcă noi controlăm ce gândim. Nu tot timpul.

Aș vrea să-l sun înapoi, aș vrea, dar nu știu ce să spun. Sunt stângace, în caz că n-am mai spus. De fapt sunt ambidextră, dar îmi folosesc mai mult mâna stângă. Adică mi-e mai dezvoltată emisfera dreaptă. În cea stângă se află centrul vorbirii. Got it? Nu știu să mă exprim cum trebe când vorbesc. Am dificultăți mari.
Asta și impresia mea că sun degeaba. Adică e seara, vreau să dorm, vreau să-l aud și pe el, dar mai mult vreau să dorm. Îl plac către sigur îl voi iubi, dar știu și că el n-o să mă iubească niciodată. Eu nu m-aș iubi. Adică nu mă recunosc în oglindă, ce dracu'? Și nici măcar n-am trecut pe etnobotanice. Însă nu e târziu niciodată.

Nu înțeleg ce poate să-i placă la mine. Înțeleg când mă place o fată, dar bărbații nu prea mă înțeleg pe mine. Am un pic de alfa în mine dacă-mi înțelege cineva deriva. Îi enervează prezența mea, atitudinea mea, faptul că în general gagicile bune stau pe mine, nu pe ei. Asta îi face agresivi, vor să-și însemneze teritoriul. Dar la însemnat teritoriul eu sunt cea mai bună. Așa că bărbații îmi sunt bff sau vor să mă bată până-mi sare muștarul sau ceva de genul. Pavel mă bulversează. Îmi spune pusă, care vine de la păsărică (din nou, dacă-mi înțelege cineva deriva). În alte circumstanțe aș fi jignită și/sau nervoasă, dar mi se pare chiar drăguț. Întotdeauna știam că ceva e seriously fucked up la mine. Revenind. Mi se pare drăguț, o spune frumos.
Poate-i un pervers care se îndoapă cu narcotice. De fapt, n-are cum. N-are cum să se îndoape cu narcotice. În fine. Sper din tot sufletul că însemnarea asta nu ajunge în fața ochilor lui. Nu a manifestat niciun interes în ceea ce privește viața-mi creativă. De fapt, pula lui știe. (am băut un pic)
Tolstoy nu e interesant până la urmă, Alexandra e. Asta contează. Mă rog, dacă ar fi să exagerez grav aș spune că nu-l interesează. Sunt, la rându-mi, o distracție. O merit, doar și-au bătut pula ultimii șapte de mine. Încă unul e bine venit, bine primit. Cu ușa atât de larg deschisă încât o armată ar putea să intre și să iasă neobservată. Poate că totuși nu-i o exagerare ce spun.
E un fel de antrenament. Asta-i dintr-o melodia oare?

Vreau să înțeleg de ce eu? Trebuie să aibă o logică. Trebuie. Aș vrea să nu mă mai gândesc atât de des la sex. Știți la ce mă gândeam? Bărbații din viața mea nu-s niște nenorociți, chiar nu. Prin ei încearcă ăla de sus sau mă rog, să-mi spună că e cazul să nu mai lupt împotriva mea. E timpul să dau drumul imaginii mele de om normal, construit după tiparele societății. E timpul să accept că m-am născut să fiu un rău necesar. O altă anomalie într-un cod imperfect, scris la repezeală.

Nu sunt o domnișoară, nu sunt de nasul oricui. Poate norocul meu, poate ghinionul tău. Hai să trecem peste. În povestea asta eu voi fi prințul. Homosexual sau heterosexual, things will always go my way.

Scarpa și Corti

2011-04-20T11:50:00.000+03:00

Învăț, asta fac cam toată ziua, dar într-un fel mă simt bine. Timpul trece și el e din ce în ce mai important pentru mine. E motivul principal pentru care nu mai scriu. Pur și simplu după Alexandra și el nu mai rămâne nimic de spus. Nu mai rămâne nimic de povestit. Toate sentimentele sunt la vedere.
Vocea lui e mereu cu mine, doar să știu că e acolo mă ajută să trec peste orice dificultăți aș întâmpina. E altfel.

Poate vreau eu să văd lucrurile altfel, nu știu. Chiar e bine, nu tot timpul, dar pentru cine e bine tot timpul?
Nu mai am chef să scriu, nu am subiecte. N-aș fi crezut că se poate întâmpla așa ceva. Ce s-a întâmplat de fapt? Oare ăsta-i sfârșitul jurnalului meu? Fără punct, fără nimic. Poate doar niște puncte de suspensie.

Hmm... și iar sunt cu gândul în altă parte. Spune-mi, pe unde-ți umblă inima?
Credeam că n-o să pot să scap niciodată de durerea din mine. E acolo, într-o cutiuță. E trecutul meu. Plec.

P.s. Îți mai amintești de ziua când am vrut să-ți dăruiesc o floare?

That's uncanny

2011-04-14T21:06:00.002+03:00

I used to think I don't know what to do with my life. And I don't.
I also used to think I won't find true love. And I didn't.
And I used to think my friends know what's important for me. But they don't.

Aș vrea să uite de „nu știu”, să uit de toate. Obișnuiam să cred că n-aș suporta să-mi pierd niciun simț, dar acum dacă aș putea alege mi-aș pierde simțul auzului. Îl dăruiesc acelei persoane care nu știe ce înseamnă să trăiești într-un zgomot continuu. Acelei persoane care n-a auzit prostia.
Mi-e greață. Nu doar de proști ci de toți. Voi vorbiți degeaba. Voi faceți umbră pământului degeaba. Și cum ar putea să fie altfel?

Și-atunci ce se întâmplă cu mine? De ce nu poate fi ușor?

P.s. "My silence may be easily mistaken for coldness, and I'll be the first to admit that at times the two do go hand in hand, but that isn't the reason for it, in this instance. Neither of us are strangers to pride. We've had this discussion before. We are products of our times. And I'm certain these words will strike a chord of familiarity for you. None of us really changes over time; we only become more fully what we are. How very true."

3 - 0 pentru dimineți cu gust de realitate

2011-04-10T10:04:00.000+03:00

Mă dor toate. El, evident, tot supărat a rămas că doar așa s-a culcat. Eu iară... ce s-a întâmplat între timp? Mă simt de parcă am dormit o viață și m-am trezit în frig din toate punctele de vedere.

Înainte era ceva normal să mă culc târziu, mai ales în weekend-uri. Acum abia pot să trec de ora 12, asta sâmbăta. În restul zilelor ora 11.
În fine, îmi vine să mă las de toate. Mi-e sictir până și de scris. Nu e nimic, înțelegi? Atât.

Pierd momentul

2011-04-09T22:52:00.001+03:00

Poate că nu suntem făcuți să fim împreună.

E diferit acum. Nu mă lupt cu valurile, dar încerc să explic. Încerc să continui mereu, să nu mă dau bătută. Nu poate fi doar atât, trebuie să mă mai aștepte ceva. Am nevoie de motive pentru care să rămân aici. Am nevoie chiar de tine și de nimic mai mult, de nimic mai puțin. Dar nu mai vreau să fiu rănită...

Nu vreau să explic peretelui.
Aș vrea să merg înainte, dar ceva mă trage înapoi. Încerc să văd ce e, dar e prea întuneric. Am tras cortina peste trecut și tot ce-am făcut a fost să o ascund. N-a dispărut. E acolo și îmi amintește în fiecare zi că nu sunt eu asta. Nu mă recunosc în oglindă. Atingerea-mi lasă urme necunoscute. Nu știu a cui e vocea asta, parcă are un ecou ciudat. Și totuși...

Ceva în mine vrea să țină de el chiar dacă nu mă accepta și nu mă cunoaște. Chiar dacă sunt atât de necunoscută încât nu există speranțe să mă înțeleagă vreodată. Vreau doar acel ceva care mă ține în prezent și mă trage în viitor. Vreau ceva-ul care nu mă afundă în rahat chiar dacă va trebui să renunț la o parte din demnitatea mea și chiar dacă va trebui să-mi calc pe orgoliu.
El nu realizează cu siguranță, dar de partea asta sunt pregătită să las chiar totul în urmă. Singurele lucruri de care țin cu dinții sunt bucățile care-mi alcătuiesc sufletul. Ce ciudat cum chiar pe ele le vrei. Și mă cutremur din toată ființa. Te rog, nu mă lăsa să plec...

Nu sunt o salvare, nu sunt ușorul cu care te-ai obișnuit. Sunt un nimic pe lângă care ești în pericol. Imprevizibilă și tăcută până când frica îmi intră în sânge. Sunt o mare de probleme nerezolvate iar după mine potopul de probleme din trecut. Eu aș pleca, dar ceva din tine nu mă lasă. S-a agățat de mine din prima clipa.

We take what we're given
Just because you've forgotten
That don't mean you're forgiven

"You gain power by pretending to be weak. By contrast, you make people feel so strong. You save people by letting them save you. All you have to do is be fragile and grateful. So stay the underdog... You're the proof of their courage. The proof they were a hero. Evidence of their success... You might be the one good deed, the deathbed memory that justifies their entire existence." - Choke

it feels like I'm alive?

2011-04-08T23:29:00.000+03:00

Vineri.

Ce caut eu aici? Și ce vreau eu de la o relație atât de... ?
Îți spun că nu se merită și cum trec zilele sentimentul se acutizează. Devine mai greu să-mi păstrez echilibrul, mai periculos. N-aș vrea să stau. N-aș vrea să plec. Dar oare văd totul? Ce mă atrage?

E dificil, iar eu n-am răspunsuri doar întrebări.

Love is for April

2011-04-07T22:47:00.001+03:00

Supărată, adormită și un pic nepregătită. Așa mă simt acum.

Într-un fel, mă deranjează situația, dar încep să mă împac cu ideea. Și e una (împăcarea) periculoasă. Adică dacă urmează un dezastru, împăcarea asta a fost de vină. Îmi dădusem astăzi seama că mă îndepărtez din ce în ce mai mult de ideea unei relații normale, posibile sau cel puțin ușoare de întreținut. Nu stagnez deși ar fi de preferat. Mă schimb. Așa simplu și ușor, fără să dau de înțeles nimănui că Alex de astăzi nu seamănă cu cea de ieri. Deși răsare.

El a trezit un alt eu. Atinge alt centru sexual. Totul e foarte familiar deși totul e schimbat. Chiar nu...

Scrisul nu mai e important.

Incubus - Love Hurts

„Dar atunci pot mereu și doar să vorbesc de ceva care-mi vorbește de altceva și așa mai departe, dar ceva-ul de la urmă, cel adevărat, nu există niciodată?”

It's beyond my control

2011-04-05T21:21:00.000+03:00

Nu pot să decid pe cine să iubesc așa cum n-am putut să mă opresc pur și simplu din a o iubi pe Ioana. Simplu. Atât de simplu încât vinerea a devenit greu de suportat. Până și aerul din jurul ei mă sufocă. E plină de resentimente.

Ca orice alt sentiment, dacă este ignorat, cu timpul se intensifică. Devine mai greu de eliminat din starea generală. Sentimentele nu se dizolvă, nu dispar. Ele rămân acolo, ascunse. Ne definesc comportomentul, ne controlează. Pe toți.

Și acesta ar fi trebuit să fie sfârșitul.

P.s. I'm sorry to say this, but, those who are most worthy of love are never made happy by it.

Kiddo

2011-04-04T13:10:00.001+03:00

Azi e o zi dedicată Ioanei. Se pare că nimic nu se schimbă atât de repede pe cât aș vrea. E un fel de durere dar nu mi-e cunoscută. E altceva.
Mă gândesc că am crescut și m-am schimbat foarte mult. Ea mai puțin. Totuși în ochii ei am rămas acel copil. Acel copil pe care ea l-a acceptat fără...

Mă simt ca și cum n-aș fi dormit deloc.

It is like I'm always thinking to myself
I'd like to meet someone else

Darling, don't give me shit
'Cause I know that you're full of it
You're full of shit
You're full of shit

Darling, don't give me shit
'Cause I know that you're full of it

I'm sitting with my friends
Getting drunk again on wine
And I think about you

And reality strikes again!

2011-04-02T14:44:00.001+03:00

Știu că mi se pare mult mai ușor să întrețin o relație când persoana nu este lângă mine. Mi-e mult mai ușor să plec, să mă desprind. Accept mult mai ușor. Mă rog.

Azi discutam cu Mako de dimineața și îmi spunea că ar fi bine să mă concentrez pe viitorul meu acum, venind de la el n-a sunat atât de rău și chiar nu m-a enervat. Asta fac, mă concentrez pe viitorul meu, dar din toate punctele de vedere. N-am renunțat la nimic pentru Pavel, poate doar la stat până târziu la calculator și la jucat jocuri pe calculator. Asta nici măcar nu e rău. Dar el e departe, eu sunt aici.
Probabil că asta face lucrurile să fie mult mai ușoare pentru mine.

Ieri însă s-a întâmplat exact ce nu vroiam să se întâmple. Cumva întotdeauna cineva reușește să strice totul. Echilibrul pe care abia mi-l țin, apoi încrederea și-apoi... firea mea. Sunt atât de... nu știu cum să explic. Mă strădui mereu să-mi urmăresc principiile. Să aștept de la mine mai mult decât aștept de la alții. Ieri oarecum n-a fost să fie așa, dar asta în special pentru că echilibrul meu a fost dat peste cap de mereu aceeași persoană. Nu mă deranjează prostia acestei persoane pe cât m-a deranjat nesimțirea.
Așa că am lăsat garda jos. Nu atât de jos încât să-mi pară rău, dar atât de jos încât să trebuiască să aleg acum. Situație cu adevărat îngrijorătoare. Eu știu să fiu obiectivă până și cu mine, dacă nu sunt înseamnă că urmăresc un scop anume și-atunci nu pot să las de la mine în niciun caz. Sunt cu adevărat insistentă când acțiunile unei persoane mă afectează în mod direct și bineînțeles, nu în mod pozitiv. Revenind, nu știu pe cine să aleg.

Mă enervează cu adevărat faptul că eu m-am băgat singură într-o situație din care e foarte greu să ies. Am creat o adevărată... Am greșit și e o greșeală care m-a pus pe gânduri. Nu mă tem de urmări, deloc chiar. Mă tem că nu voi învăța nimic din asta. Poate doar faptul că am o slăbiciune pentru capricornii care trăiesc (așa ca mine de altfel. oarecum) într-o mare minciună. Eu mereu vreau să fac un bine, dar cine sunt eu să vă dau masca jos? (poate așa ați vedea mai clar, mai bine)
Dacă eu am făcut-o nu înseamnă că trebuie să o faceți și voi. Mă rog. De ce scriu despre asta?
De fapt e o mare minciună. You don't know shit about me... Și e doar din vina mea, bineînțeles. În fine. Mna bine... unde rămăsesem?

Where did I go wrong?
M-am dus prea departe. Am căutat înțelesuri acolo unde nu mai era nimic de căutat. Uneori lucrurile sunt chiar așa precum par. E din ce în ce mai greu să accept asta.

Now I know exactly what you're all about.

You are friends with Pavel

2011-03-29T00:39:00.003+03:00

You should get to know him.

Vremea e calmă lucru ce prevestea de la începutul zilei o furtună. Mai mult în viața mea personală decât în Oradea. Ceva din aer îmi spune că nu fac bine. Acel ceva ce nu fac bine pune o anumite presiune pe mine. Simt că obosesc... Îmi place atât de mult de el, dar mă obosește atât de tare...

Nu știu dacă ați simțit vreodată așa ceva. Și-acum mă doare în coșul pieptului și deși plâng nu simt nicio diferență. Nu-mi trece. Aș vrea să-l cunosc, nu mi-am dorit ceva atât de tare de foarte mult timp. Uit de toate problemele atunci când e bine cu el, dar când e rău e... Fiecare întâmplare frumoasă din viața mea care s-a terminat prost derulată din ce în ce mai repede până când devine insuportabil. Îmi doresc poate prea mult să nu stric ceva. Așa de mult încât stric totul și nu vreau să-l pierd, dar e exact ca și cum ai încerca să ții apa în palme. Nu e al meu.

E o ceartă fără rost. Totul mi se pare fără rost, dar aproape că simt cum mă îndrăgostesc și totul se întâmplă foarte repede. Prea repede.

I'm giving it my all, but I'm not the girl you're taking home
I keep dancing on my own

Și ce să fac eu acum?
Nu vreau să te iubesc, ar fi prea mult acum, dar mi-e teamă că e prea târziu.

8 secunde

2011-03-26T22:48:00.000+02:00

Uneori e plăcut să plângi. Plânsul e felul meu de a scăpa de tensiune așa că de multe ori atunci când sunt foarte obosită îmi vine să plâng. Cam așa mă simt și acum... Nici nu știu ce aș putea să scriu. Sunt fără chef și mă simt rănită. Poate sunt eu sensibilă acum, dar nu știu...

Nu știu nimic acum.

Crezi că poți trece peste orice?

2011-03-25T18:45:00.000+02:00

E vineri. E vineri și nu sunt dispusă să las de la mine. L-am luat pe „nu” în brațe și nu vreau să-i dau drumul. Nu sunt deloc rezonabilă, dar numai acum pot să nu fiu. Acum când nepăsarea e adâncă. Dacă de acum nu mai vorbim... și ce?
Nu mi-a lipsit niciun bărbat până acum. Cumva nu mă las rănită de ei. Nu atât încât să lase o cicatrice. În ultima vreme mă iau și plec fără regrete.

Mi-a trebuit ceva până m-am convins că trebuie să scriu, că am ceva de scris și uite că am. Probabil că nu vreau să scriu despre tine totuși. Vreau să te țin acolo cât mai departe de realitate. Mi-e bine știind că n-o să se întâmple nimic, știind că pot să plec oricând. Oricând inclusiv acum. Ar fi o plecare dureroasă, de parcă aș părăsi un oraș ce îmi e foarte drag. Ar fi de parcă aș fi nevoită să părăsesc Oradea.

Cu toate că seara asta se pornește a fi una rea, am încredere că toate se vor rezolva. Dacă nu, mai ies. Se rezolvă. Ce să-ți spun? Astăzi... lasă-mă puțin, te rog.

Când stai în tren și pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

You still haven't spoken, what happened?

2011-03-21T22:06:00.002+02:00

Nu prea înțeleg și poate nu-mi este dat să înțeleg. Aș vrea să-mi explic fiecare detaliu, dar încă e bine, încă nu s-a instalat frica și încă nu mi-e teamă de niciun dezastru iminent. Iminent?

Ce înseamna asta? Totul se va termina așa cum a început? De fapt de ce mă gândesc la asta? Deja văd cum complic lucrurile. Totul ar trebui să fie simplu. Le las așa. Nu respir, nu mișc, nu, nu, nu. Poate că tot ce fac e să mă învârt. Toate persoanele la care am ținut au fost la un pic prea multă distanță de mine. Distanță fizică.
Cu cât distanța e mai mare cu atât sunt mai abordabilă? Sau cum?
Interesul e direct proporțional cu distanța?

E fix. Mi-a spus să-i dau un apel la fix. Totul se întâmplă la fix. Hmm... Vreau eu să-ți vorbesc sau îmi distragi de fapt atenția de la adevăratele probleme? Ce zici?
Undeva pe drumul ăsta lung spre tine, mi-am pierdut sufletul. Adică... poate știu cum se va termina?

What's your name?
Cause I have to know it
You let me in and begin to show it
I'm terrified
cause you're headed straight for it,
might get it

Umplem paginile

2011-03-21T16:15:00.004+02:00

Scrie. Da, scrie. Ce altceva poți să faci?

Tot ce scriu acum, ar fi trebuit să existe într-un comentariu la o postare dar am prea multe de spus.
Prin urmare...
Vreau să spun că înainte criticam foarte mult ce scriau alții și mai ales felul în care scriau. Acum nu mai critic pentru că nu mai citesc. Nu prea mai las comentarii, nu prea mai socializez prin intermediul blogului. A devenit un jurnal în adevăratul sens al cuvântului. Am renunțat la comunicarea cu cititorii mei, în mare parte. Așa că acum, sunt doar eu și jurnalul meu. Pe mine a început să mă ajute doar când am rămas singuri. Am reușit să las aici toate problemele și să trăiesc în realitate, să mă pun în mișcare. Sunt atât de sigură încât chiar vreau să arăt cine e Tolstoy. Cine a fost în tot acest timp.

Simt că mă ascund în spatele unei măști, că internetul m-a încurajat să fiu lașă. Mi-a fost teamă să trăiesc viața care mi-a fost dată. Am mințit și am mințit și bineînțeles că nu m-am ales cu nimic din asta. Poate doar cu tăcere, multă liniște apăsătoare. Eram protejată de o altă identitate și totuși am suferit mai mult decât am suferit fiind eu, Alex. Alexandra cea care are prieteni și iubiți/iubite și o viață, care tremură pe picioarele ei nesigure, dar am.
Am ajuns să mă cunosc foarte bine și asta datorită scrisului. Scriu tot ce-mi trece prin minte, tot ce se întâmplă cu mine, uneori dezbat o problemă importantă din viața mea. Nu știu.

Aici nu poți să greșești, n-ar trebui să poți. Blogul personal e despre aberat. De unde nesiguranța?

Thousands were lost and maybe more
The question remains, "What is this for?"
Maybe it came unexpected
Maybe I'm left unprotected
And that's the last place I want to be the last place

Nu. Eu plec...

2011-03-19T17:05:00.000+02:00

De ce?
De ce nu poate să fie totul bine? De ce atunci când într-o parte e bine în cealaltă sfârșitul lumii e în plină desfășurare? De ce atunci când ignori lucrurile care merg prost nimic nu-ți mai merge bine?
De ce?

O să te iubesc și o să-ți bați joc de mine. Mereu e așa.

8. Hold still

Afară plouă, plouă și la mine. Poate e vremea de vină sau poate tu. Nu știu, cert este că te vreau aproape și asta mă sperie. Mă sperie gândul că n-o să mă asculți și că n-o să mă pot face auzită. Poate îți vei permite lucruri pe care eu nu mi le voi permite.

You've been quiet, there are things that you do not speak of
But if you stay gone a little longer your keys won't work

P.s. La o plimbare?

They blacken your eyes and then apologize

2011-03-19T13:21:00.000+02:00

"You shouldn't have to pay for your love with your bones and your flesh."

„Nu are legătură cu tine”. E prima mea minciună. Una pe care am spus-o cu jumătate de gură. Nu sunt foarte sigură că merită, dar n-a mai meritat nimeni de foarte mult timp. Am obosit. Și spun asta atât de des...
Gândul mi-e mereu acolo. La ce i-am spus și la felul în care a trebuit să...
Mă gândesc mereu la cum să fac în așa fel încât să nu...

N-am timp. N-am cum. Nu vreau. Priorități.

Condiţii

2011-03-18T22:22:00.000+02:00

Las prea puţine de la mine, dar uite e singurul lucru care nu se mai schimbă la mine. Vreau să fie aşa cum doresc eu, cel puţin când vine vorba de lucrurile esenţiale.
Ai început o ceartă pe care n-ai vrut să o termini. Îţi spun eu că n-ai vrut nici măcar să o începi! Uneori nu-ţi dai seama că nu eşti destul de rigidă ca să poţi impune ceva. Lipsa ta de încredere în sine face ca tot ceea ce faci să fie foarte enervant. Nesigur. Instabil. E iritant cum îţi fluctuează stările şi cum cazi dintr-o extremă în alta.

Mă enervează că ascunzi atâtea ca apoi să le arunci afară în momentul cel mai nepotrivit. Mă enervează lipsa de siguranţă şi instabilitatea pe care o aduci tu în viaţa mea. Nu îmi place când cineva e disperat sau nu ştie să se controleze. Mă obligi să reacţionez, să las loc pentru tine când nimeni nu ţi-l ia. Mă enervezi atât de tare încât nici nu contează.

Eu am renunţat la jocuri, au rămas doar condiţiile. Nu mă interesează nimic altceva. Nu văd dezastre, nu văd suferinţa altora, nu văd nimic. Mă văd doar pe mine.
Mă sufocă. Şi chiar nu vrei să reacţionez. Crede-mă. Nu eşti în stare să-ţi joci cărţile până la capăt, nu juca. E singura regulă care merită reţinută.

Vremuri bune

2011-03-15T13:05:00.001+02:00

Caut. Și se pare că asta e ce trebuie să fac. Am spus că acum există din ce în ce mai multe zile în care nu mă gândesc la Ioana. Astăzi însă mi-a adus aminte Cristi de ea. Am zâmbit. A fost atât de greu să scap de ea și de situația mea că acum mă simt un pic prea liberă.

Aș vrea să... nu știu, cumva s-a terminat fără să fac absolut nimic. Mi-a alunecat printre degete și ultima speranță. Mă uit în jurul meu și văd din ce în ce mai multe persoane în aceeași situație. Atâtea greșeli pentru că ne considerăm mai buni decât alții...

Once upon a time, we swore not to say goodbye
Something got a hold of us and we changed
And then you sat alone in pride
And I sat at home and cried
How did our fairytale just end up this way?

We went round for round till we knocked love out
We were laying in the ring, not making a sound
And if that's a metaphor of you and I
Why is it so hard to say goodbye?

'Cause I've been here before

2011-03-14T18:07:00.000+02:00

Câteodată am impresia că îmi dau silința prea mult și nu ar fi cazul. Impresia asta nu mă lasă până când totul se termină și eu sunt de vină. M-am obișnuit. Te obișnuiești cu începuturi frumoase și sfârșituri abrupte. Totuși e dureros. Cum să nu fie?

N-o să am niciodată ce vreau să am și n-am să forțez pe nimeni. În schimb nu îmi pierd vremea. Am pierdut-o destul.
Sunt în stare să pun totul pe tavă din primele zile și am auzit că nu așa se face. Cum altcumva să fiu? Nu pot să fiu eu pentru că intimidez oamenii din jurul meu. Nu pot să fiu nici jumătate din ce sunt pentru că e prea mult. M-am săturat. E de fiecare dată la fel și e greu să văd că mereu aleg prost. E greu când știu că pământul de sub picioarele mele nu e niciodată stabil.

Aș face totul să...
Să merit mai mult.

Mint?

2011-03-13T18:09:00.001+02:00

Nu mai trebuie să mint. Viața e așa cum am făcut-o eu să fie. Am suferit destul încât să pot trece peste prima iubire. Un șut în fund e doar un pas înainte până la urmă, nu? Sau mă rog, șuturi repetate în fund.
Cândva trebuie să înțeleg că iubirea nu e dreaptă.

Adunând rămășițele inimii mele am realizat că din momentul în care am început să lupt împotriva lui Tolstoy am devenit el. Cumva cele două lumi s-au contopit. De ce a trebuit să fie așa?

Apropo.
E din ce în ce mai clar că am o afinitate pentru capricorni. Și tot la fel de clar e că o relație amoroasă cu un vărsător nu va reuși niciodată.
Hăăă... Va fi bine.

Do it like a dude?

2011-03-10T00:22:00.001+02:00

Viața nu e interesantă dacă nu ți-o faci tu cu mâna ta.

Așa-i? Când suntem frustrați suntem mai interesanți sau mă rog, știe dracu' ce secretă unii bărbați de ajung exact în locul potrivit.
Am obosit, nu m-am plictisit. Problema stă în felul următor: Ce mă fac acuma? Aaa nu, asta nu era o problemă. E o întrebare. Mă gândesc la sfârșituri. Aici e locul potrivit pentru a-mi descărca pesimismul până la urmă, nu?

M-am gândit că am ajuns de la „nu mă interesează” la „nu vreau să mă intereseze”. Și probabil că dacă mai aud un „fă ce vrei” plec. Unde plec? Nici eu nu știu. Nu știu de unde plec, nu știu unde m-aș îndrepta. Mi se pare nedrept ce se întâmplă acum cu mine. Oare, oare?
Să las valul să mă ia? Să stau dracului pe curu' meu? Nu vreau să fac nimic greșit. Din impuls n-o să fac pentru că m-am pus la punct astăzi. M-am gândit mult la asta, în loc să... De asta am nevoie?
Întrebările mereu sunt prea multe. La fel și defectele de altfel. Astea sunt direct proporționale cu întrebările deobicei.

Nu știu. Îmi pare rău că... am pierdut vremea atâta timp, aiurea. Și asta cu oameni de căcat. Mi-e teamă că o s-o dau în bară urât de tot, dar... cum să înveți să înoți dacă nu sari în apă?

And it kicks so hard,
it breaks your bones.
Cuts so deep
it hits your soul.
Tears your skin and
makes your blood flow.
It's better that you know,
That love is hard.

Love takes hostages,
gives them pain.
gives someone the power to
hurt you again and again
Oh, but they don't care